Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Duminică, 2 decembrie 2012, Sfânta Liturghie în biserica parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău.
Alături de Preasfinția sa au mai făcut parte din sobor Preacucernicul Părinte Ioan Chirilă – profesor la Facultatea de Teologie din Cluj Napoca și președintele Senatului Universității Babeș Bolyai, Preacucernicul Părinte Ionuț Pop – Inspector Eparhial în cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului și parohul bisericii, Preacucernicii Părinți protopopi Ștefan Lucaciu și Dan Dregan, Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci – secretar al Protopopiatului Zalău și Preacucernicul Părinte Sorin Gușet – preot paroh la parohia Sântămărie.
În cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon pe domnul profesor Claudiu Boia – profesor titular la catedra de discipline teologice din cadrul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Petroniu și-a arătat bucuria de a sluji din nou în această biserică după ce în urmă doar cu câteva luni s-a săvârșit pentru prima dată aici Sfânta Liturghie, mai exact în Duminica Floriilor a acestui an și a lăudat atât hărnicia Preacucernicului Părine Paroh Ionuț Pop cât și jertfelnicia credincioșilor acestei parohii care sunt aproape de părintele și îl sprijinesc în ceea ce face spre slava lui Dumneneu și mântuirea oamenilor.
De asemenea, potrivi episcopiasalajului.ro, Preasfinția sa a mai amintit faptul că prin jertfelnicia lor, credincioșii devin ctitori ai acestui nou lăcaș de cult și vor fi pomeniți la toate slujbele care se vor săvârși de toți preoții care vor sluji la acest Sfânt Altar de-a lungul vremii.
La rândul său Preacucernicul Părinte Ionuț Pop a amintit de bucuria sfințirii pietrei de temelie a locașului de cult ce a avut loc în Duminica Tomii a anului 2009, dar și de însemnata zi a Duminicii Floriilor a acestui an când s-a săvârșit pentru prima dată Sfânta Liturghie în această biserică. Preacucernicia sa a mai spus că după toată truda care s-a depus la ridicarea bisericii cu mult mai mare va fi bucuria când va sosi ziua târnosrii acesteia.





