Liturghie arhierească la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Tulcea

La Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Tulcea a avut loc vineri 16 ianuarie a.c. prăznuirea sărbătorii ,,Închinarea cinstitului lanţ al Sf. Ap. Petru”. Cu acest prilej, în Capela cu hramul ,,Sf. Ap. Petru şi Pavel” a fost săvârşită Sf. Liturghie arhierească în prezenţa conducerii unităţii şi a unui mare număr de deţinuţi, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa Visarion episcopul Tulcii a explicat celor prezenţi semnificaţia duhovnicească a zilei arătând suferinţele pe care Sf. Ap. Petru – corifeul apostolilor, le-a răbdat pentru Hristos şi pentru Evanghelia Sa, îndemnându-i pe cei prezenţi la rugăciune, la răbdare şi la săvârşirea faptelor bune.

După otpustul sfintei slujbe, Preasfinţia Sa a împărţit deţinuţilor prezenţi dulciuri, calendare şi iconiţe.

A devenit o tradiţie ca în această zi ierarhul împreună cu preoţi din oraş să-i viziteze pe cei aflaţi în detenţie şi să le împărtăşească cuvânt de mângâiere şi de speranţă cum de altfel fac şi cu prilejul marilor sărbători creştine.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…