Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan a vizitat, în această dimineață, Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mânăstirea Neamț, informează Radio TRINITAS.
La primele ore, Părintele Mitropolit, a oficiat Sfânta Liturghie, în biserica instituției de învățământ, iar apoi le-a vorbit tinerilor despre modul în care viitorii slujitori ai bisericii vor trebui să propovăduiască cuvântul Lui Dumnezeu.
„.Propovăduirea cuvântului trebuie să aibă drept fundament Scriptura, Teologia Sfinților Părinți, iubirea de înțelepciunea cea adevărată. Această propovăduire trebuie făcută cu curaj, cu smerenie dublată de îndrăzneală dumnezeiască. Fiți fii ai luminii, trăiți lumina în toată intensitatea ei, fiți martori și mărturisitori ai Luminii Hristos Domnul până în colțurile cele mai îndepărtate ale lumii și ale sufletului uman”, a arătat Înaltpreasfinția Sa.





