Liturghie în Catedrala Sf. Treime din Baia Mare

Duminică 31 Mai, de Praznicul Pogorârii Sfântului Duh, PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a liturghisit şi a predicat la Catedrala Episcopală, potrivit episcopiammsm.ro. Noutatea sărbătorii a constituit-o faptul că pentru prima dată a fost săvârşită Sfânta Liturghie între zidurile catedralei de sus în construcţie, care se află la cota ± 47 de metri (la baza cupolei centrale). La începutul Sfintei Liturghii Preasfintia Să a binecuvântat spicele, a rostit o rugăciune şi a stropit cu apă sfinţită altarul în vederea săvârşirii Sfintei Liturghii. La sărbătoare au participat autorităţile judeţene şi locale din Maramureş şi Satu Mare.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…