Liturghii arhierești în biserici orădene

La sfârșitul săptămânii trecute, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Sfânta Liturghie în două dintre bisericile emblematice ale orașului de pe Crișul Repede, informează „Ziarul Lumina”. Preasfinția Sa a slujit vineri la noua catedrală a orașului și duminică la Biserica ‘Sfântul Gheorghe’ din aceeași localitate.

La prăznuirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Sofronie a poposit la noua Catedrală episcopală ‘Învierea Domnului’ și ‘Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei’ din Oradea, unde a oficiat Sfânta Liturghie arhierească și a rostit un cuvânt de învățătură. Aceasta a fost a treia Sfântă Liturghie arhierească săvârșită în noua catedrală.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, chiriarhul Oradiei a vorbit despre semnificația sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, evidențiind o seamă de aspecte ale activității misionare a acestora, precum și alte înțelesuri duhovnicești ale acestei sărbători.

‘Cuvântul pe care Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a spus Sfântului Apostol Petru, ‘tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui’, a devenit nu doar un cuvânt profetic, ci un cuvânt cu mare însemnătate și bogată rezonanță în istoria Bisericii. Credința în dumnezeirea Fiului Omului, că El este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, deoființă cu Tatăl, a doua Persoană a Preasfintei Treimi, împreună veșnic cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, care la plinirea vremii S-a întrupat din Preacurata Fecioară Maria, credința că El este Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși, este piatra pe care este zidită Biserica’, a spus PS Sofronie.

Fragment din lemnul Sfintei Cruci

În același cuvânt de învățătură, PS Episcop Sofronie a spus că sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un prilej de bucurie pentru toți creștinii deoarece credința dreaptă și sfântă pe care o mărturisim este de sorginte apostolică. Biserica noastră ortodoxă, sfântă, sobornicească și apostolească este temeinicită prin propovăduirea și martiriul Sfinților Apostoli, care au întemeiat primele cetăți creștine și care și-au dat viața pentru credința în Fiul lui Dumnezeu. ‘Praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un moment sfânt și înălțător, de creștere duhovnicească, de mulțumire către Atotputernicul Dumnezeu și de rugăciune fierbinte, ca să ne poarte de grijă și pe mai departe, pentru a putea mărturisi credința noastră strămoșească ortodoxă pe meleagurile străbune. Felicităm, cu acest prilej, pe toți monahii și monahiile, credincioșii și credincioasele care poartă cu cinste numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel’, a mai spus PS Sofronie.

În cadrul slujbei, diaconul Florin Sabin Ciucle a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’ din Parohia Almașu Mare, Protopopiatul Marghita, fiind prima hirotonie săvârșită în catedrala propriu-zisă, de la începerea slujirii în noul spațiu liturgic.

La final, toți cei prezenți au avut posibilitatea să se închine și să sărute o cruce în care este așezat un mic fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei și de Viață făcătoarei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

Duminică, 1 iulie, PS Episcop Sofronie a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’ din Oradea, lăcaș de cult aflat în inima orașului. Ierarhul a liturghisit împreună cu cei trei preoți de aici și a binecuvântat mulțimile de credincioși. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…