Ridicată pe o culme de deal ce se prelungeşte spre ieşirea din satul Găiceana, bisericuţa de lemn de la Recea păstrează, între bârnele sale vechi, istoria unui cătun aproape dispărut.
La marginea comunei Găiceana, pe o culme de deal ce stă la sfat cu alta, de peste drum, înveşmântată în vii şi livezi, se ridică turlele ascuţite ale unei biserici de lemn. Aproape că nu-ţi vine a crede că acolo, la linia la care pământul caută să atingă cerul, s-ar putea afla aşa o blândă închipuire. Ograda largă, în care se disting bisericuţa şi clopotniţa – gingaşe miniaturi de lemn, precum şi satul de cruci al cimitirului, e încinsă cu straşnic gard din lespezi de piatră. O fortăreaţă care, de două veacuri încoace, păzeşte cu cerbicie istoria şi sufletul unui cătun: Recea. Îmbătrânită şi împuţinată, mica aşezare mai are azi un pumn de case ascunse în valea din spatele culmii de deal pe care e construită bisericuţa. „Oamenii din cătun sunt, în general, bătrâni. Au dealul acesta mare de urcat şi e greu să ajungă până aici, vin la biserica din Găiceana. Dar facem slujbe de Paşti, A doua Înviere, slujba de hram obligatoriu o ţinem aici. De asemenea, slujbele de ieşire la morminte“, spune părintele Ionuţ Arsane, parohul de la Găiceana.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
