Un proiect monumental al municipiului Cluj-Napoca este Biserica ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din cartierul Mănăștur, a cărei construcție a început în urmă cu 21 de ani și avea să deservească întreg cartierul, informează „Ziarul Lumina”.
Având în vedere acea perioadă, s-a proiectat o biserică cu o capacitate de 6.000 de locuri, dar între timp în cartier au fost ridicate și alte biserici. Rămași mai puțini, credincioșii se luptă acum să-și vadă lăcașul de rugăciune finalizat și mai sunt multe de făcut. Pentru a nu se degrada, însă, ce s-a făcut până acum, sunt urgente finalizarea cupolei centrale și tencuirea în exterior a edificiului.
În fiecare an s-a făcut câte puțin, atât cu sprijinul autorităților locale și centrale, al unor deputați, sponsori, dar și al credincioșilor. În această săptămână, Consiliul Local Cluj-Napoca a alocat 400.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la construcție, astfel că până la sfârșitul acestei luni se va organiza licitația de atribuire a lucrărilor la cupolă, continuându-se cu tencuirea, după care biserica trebuie dotată cu geamuri și uși.
21 de ani de muncă
Parohia ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din cartierul Mănăștur a fost înființată la 1 ianuarie 1990, iar piatra de temelie a bisericii a fost sfințită în luna mai a aceluiași an de arhiepiscopul Teofil Herineanu. ‘Între anii 1990-1991 s-a turnat fundația, pentru ca în anul următor să fie demarată construcția bisericii din zid. După doi ani a fost amenajat demisolul, sfințit, în 19 iunie 1994, de vrednicul de pomenire mitropolitul Bartolomeu Anania, moment din care credincioșii participă aici la sfintele slujbe’ a spus parohul Bisericii ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’, preotul Vasile Raus.
Proiect arhitectural monumental
Lăcașul de cult este un proiect arhitectural monumental, realizat de arh. Radu Spânu. Biserica a fost concepută cu două rânduri de balcoane, pe o suprafață foarte mare, ceea ce a presupus eforturi majore atât pe plan financiar, cât și din punctul de vedere al muncii efective. Treptat, lucrările au continuat, iar în anii 2007-2008 au fost realizate cele patru turle din jurul cupolei centrale, după trei ani finalizându-se și turnarea cupolei centrale.
Un moment de cumpănă a fost anul trecut, când, deși nu mai existau fonduri, lucrările au fost continuate pentru a nu afecta ce se făcuse până în acel moment la cupole, astfel parohia acumulând datorii de miliarde de lei către firma de construcții. Cu ajutorul unor sponsori, s-a reușit acoperirea acestei datorii, iar lucrările au putut fi continuate. Din datele puse la dispoziție de preotul paroh Vasile Raus, pentru finalizarea Bisericii ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din cartierul Mănăștur ar fi nevoie de 1.480.000 de lei noi. Evoluția construcției bisericii depinde de obținerea acestor bani.





