Sub presedintia PS Casian Craciun, episcopul Dunarii de Jos, la Galati s-au derulat astazi lucrarile Adunarii eparhiale ale Episcopiei Dunarii de Jos. Care au fost principalele teme dezbatute in cadrul intrunirii de astazi am aflat de la parintele arhimandrit Daniel Oltean, vicar administrativ al acestei eparhii: ‘Eparhia noastra a supus spre dezbatere si spre meditatie tema Sfintei Scripturi si a Sfintei Liturghii ca prezente vii si adevarate in viata credinciosilor, a preotilor, a monahilor si a tuturor crestinilor din zona noastra. O a doua tema importanta este cea a educatiei crestine pe care o avem in atentie, in permanenta, in cadrul eparhiei noastre si in cadrul orelor de religie, care constituie viitorul de maine al Bisericii si al natiunii noastre. In cadrul sedintei Adunarii eparhiale a fost dezbatuta problema noului proiect al Legii invatamantului care propune scoaterea orei de religie din licee. S-a stabilit ca aceasta masura este un nonsens si s-a hotarat sa se intervina ca acest proiect sa nu se legifereze. Un alt subiect l-a constituit parteneriatul social si lucrarea sociala a Bisericii in lumea de astazi’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





