Lucrările primei conferinței preoțești din acest an în Episcopia Devei și Hunedoarei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în sala mare a Casei de Cultură „Drăgan Muntean” din Deva, se vor desfășura, Joi 26 aprilie 2012, lucrările primei conferinței preoțești din acest an în Episcopia Devei și Hunedoarei, dezbaterile având ca subiect tema propusă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu titlul: 2012 – Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română. Momentul premergător conferinței va fi marcat prin săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva de către Preasfințitul Părinte Gurie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum ne informează Pr. Mircea Mihuleț.

La conferința care va fi susținută de către Dl. Prof. Univ.Dr. Pavel Chirilă sunt invitați să participe preoții împreună cu preotesele și profesorii de Religie din toate protopopiatele Episcopiei Devei și Hunedoarei. Lucrările vor fi onorate de prezența a doi ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române : Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. Dl. Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, personalitate a cărei valoare este recunoscută în lumea medicală și teologică, este directorul Centrului Medical „Naturalia” si profesor de Bioetică creștină, președinte la Asociației Române a Medicilor Fitoterapeuți și membru fondator și președinte al Asociației Filantropice Medical – Creștine CHRISTIANA, care are, programe sociale pentru prevenirea abandonului școlar, programe Pro-Vita, de luptă antidrog și de promovare a conceptului de medicină creștină.

La finalul lucrărilor corul „Kinonia” al Episcopiei Severinului și Strehaiei va susține un concert de cântări pascale.

FOTO: ARHIVĂ

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…