Luni, dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, Biserica Ortodoxa praznuieste Sfanta Treime care este hramul Institutului Cultural- Misionar Trinitas. Pentru a marca acest eveniment, incepand de astazi si pina duminica, 15 iunie 2003, in Parcul Teatrului National ‘Vasile Alecsandri’ din Iasi vor avea loc concerte de muzica clasica.
In perioada 19-21 iunie 2003 la Centrul Pastoral ‘Sfantul Daniil Sihastrul’ de la Durau se va desfasura colocviul cu tema Biserica in mass-media si mass-media in Biserica. Prea Cucernicul Parinte Consilier Nicolae Dascalu, Directorul Institutului Cultural-Misionar Trinitas spune ca prin manifestarile prilejuite de sarbatoarea Sfintei Treimi se doreste o mai mare apropiere de ascultatori si cititori: ‘Am dorit ca nu numai ziua propriu-zisa de sarbatoare, de Sfanta Treime, sa fie dedicata hramului si sarbatorii Institutului Cultural Misionar Trinitas, ci si alte zile, fie premergatoare, fie zile care urmeaza sarbatorii de luni, sa aiba bucuria aceasta, mireasma aceasta a sarbatorii. Manifestarile legate de sarbatoarea Sfintei Treimi au ca dimensiune fundamentala aceasta iesire dintre zidurile Manastirii Golia si o mai mare apropiere de ascultatorii, de cititorii nostri, de toti prietenii care ne incurajeaza si sunt mereu alaturea.’
La colocviul cu tema Biserica in mass-media si mass-media in Biserica, organizat la Centrul Pastoral Sfantul Daniil Sihastrul de la Durau in perioada 19-21 iunie a.c. vor lua parte Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si personalitati din mass-media iesene si nationale. Prea Cucernicul Parinte Consilier Nicolae Dascalu, Director al Institutului Cultural-Misionar Trinitas
si-a manifestat dorinta ca prin aceasta intrunire a jurnalistilor cu motivatie crestina sa se realizeze noi cai de cooperare in folosul oamenilor: ‘Meditatia aceasta bilaterala asupra Bisericii in mass-media si a mass-media bisericesti poate deschide cai noi de cooperare cu societatea civila si desigur cu alte institutii, cu scoala, care este cea mai apropiata de Biserica, cu institutii filantropice, cu institutii medicale, in folosul comun al oamenilor. Pentru ca ceea ce dorim noi sa facem prin slujirea noastra smerita din mass-media este tocmai sa insuflam lumii mai multa incredere, credinta in Dumnezeu, incredere reciproca in oameni si multa, multa speranta.’
(Radio Trinitas)