Pe ruta ce duce de la Oravița spre Ciclova Montană din ținutul Caraș-Severinului, apoi pe un drum spre munte, pelerinul se poate reculege în vechea Mănăstire Călugăra. Toponimul așezământului monahal, Valea Călugărului, indică o tradiție monahală de la un trăitor ce va fi viețuit în acest loc izolat de tumultul urban din apropiere. Potrivit tradiției, mănăstirea își are începuturile în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, probabil în contextul frământărilor politico-militare pe care Banatul le-a cunoscut atunci când a trecut din stăpânirea otomană în cea habsburgică, iar pretențiile confesionale latine își făceau tot mai simțită prezența. Astfel, un călugăr ortodox se va fi adăpostit într-una din peșterile de pe coastele Rolului, muntele care astăzi domină așezarea monahicească. Un secol mai târziu, pe la 1830, un păstor de capre, pe nume Iancu Cârșoveanu, ar fi auzit prin aceste locuri mai multe cântări bisericești, pe care le-a considerat a fi o minune dumnezeiască. Locuitorii din împrejurimi au primit cu mare evlavie această minune, mergând să așeze icoane pe copacii din locurile în care răsunau cântările dumnezeiești. La 1859, aceste cântări răsunau mai ales din interiorul peșterii din apropiere. Tot de aici, credincioșii, care veneau frecvent în pelerinaj în acest loc, au observat un izvor care curgea din stâncă, în fapt indicând locul unei icoane a Maicii Domnului cu pruncul în brațe, diferite obiecte bisericești și osemintele unui pustnic, adică altarul de rugăciune al călugărului care viețuise cu un secol înainte. Credincioșii au luat icoana și au depus-o în biserica din Oravița, însă după o zi au observat că aceasta dispăruse, pentru a fi redescoperită în stânca Rolului. Așa a fost amenajată peștera ca un ales loc de rugăciune, pentru ca tânărul teolog Alexie Nedici, care mergea în pelerinaj în acest loc, să pornească colecta pentru ridicarea unei mănăstiri. În noaptea de 10 spre 11 iulie 1859, peștera a fost sfințită ca loc de rugăciune de către preotul George Petrovici, împreună cu tânărul Nedici. Pentru că banii nu-i ajungeau decât pentru începerea lucrărilor de construcție, Nedici a mers până la Viena, la baronul George Sina, de la care a primit un important sprijin financiar. Biserica Mănăstirii Călugăra a fost ridicată din piatră și cărămidă, în formă de navă, cu cele trei încăperi specifice, cu un altar semicircular și un turn-clopotniță patrulater în stil baroc situat pe pronaos. Biserica a fost sfințită la 1 octombrie 1869 de către episcopul Emilian Kengelat de Vârșeț, primind hramul ‘Acoperământul Maicii Domnului’. Chiliile au fost ridicate la 1862, iar în 1942 biserica a fost reno-vată și pictată în stil bizantin de Nicolae Popovici, preot la Cacova. După terminarea acestor lucrări, mănăstirea a fost târnosită la 3 octombrie 1943 de către episcopul Veniamin Nistor al Caransebeșului.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 24 septembrie 2012)
