Mănăstirea Cernica are un nou stareț

Mănăstirea Cernica, vestita lavră de cultură și spiritualitate de la marginea Bucureștiului, care a dat Ortodoxiei sfinți precum Sfântul Cuv. Gheorghe sau Sfântul Cuv. Calinic, are, începând de ieri, 1 iunie, un nou stareț în persoana părintelui protosinghel Maxim Bădoiu.

Duminică, 30 mai, Preasfințitul Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, alături de care s-au aflat arhimandritul Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale și exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și alți stareți și monahi, l-a instalat pe noul stareț, în prezența soborului Mănăstirii Cernica, informează „Ziarul Lumina”.

Părintele protosinghel Maxim Bădoiu s-a născut în 9 noiembrie 1953, în satul Cotești, comuna Godeni, jud. Argeș. În anul 1988, a absolvit Seminarul teologic din București, iar în anul 2003 a absolvit Facultatea de Teologie din Târgoviște. A intrat în monahism în 8 decembrie 1984, în obștea Mănăstirii Cernica și a fost hirotonit întru preot pe 28 ianuarie 1990. Între anii 1990 și 1992, a fost stareț al Schitului ‘Ciocanu’, din comuna Boghe de Jos, județul Argeș, iar în anul 1993 a fost hirotonit întru protosinghel de către Înaltpreasfințitul Vasile, arhiepiscopul Târgoviștei. Timp de 17 ani a fost stareț al Mănăstirii Peștera Ialomiței, din județul Dâmbovița, după care a fost, timp de câteva luni, preot slujitor la Mănăstirea Bogdana, județul Suceava. Începând cu 1 septembrie 2009, a revenit în obștea Mănăstirii Cernica, funcționând ca administrator la Centrul social cultural ‘Sfântul Calinic de la Cernica’.

Ca stareț, și-a propus intensificarea vieții duhovnicești a mănăstirii, dar și reorganizarea activității administrativ-gospodărești. Un prim proiect administrativ vizează finalizarea lucrărilor de reconstrucție în forma inițială a Bisericii ‘Sfântul Ier. Nicolae din Ostrov’ și refacerea acoperișului Bisericii ‘Sfântul Gheorghe’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…