Până spre mijlocul sec. al XIX-lea, cronologic și după rangul ei, Mănăstirea Cozia era considerată ca al doilea așezământ al Țării Românești, după cel de la Tismana, informează „Ziarul Lumina”. La Cozia este locul de odihnă al marelui voievod Mircea, considerat model al domnitorilor munteni. Mai ales în vremurile voievodale, Cozia a fost lavra de unde plecau arhimandriții care țineau locul mitropoliților Țării Românești, atunci când nu puteau fi confirmați de Constantinopolul asediat de turci. După căderea Noii Rome, de la Cozia plecau stareții pentru a fi aleși mitropoliți ai Țării Românești, iar orice domnitor îi întărea daniile și privilegiile. La mijlocul sec. al XIX-lea, Bibescu Vodă și Știrbei Vodă redescopereau Cozia voievodală, construiau și adăugau la cele așezate de înaintașii lor. La 1900, Cozia de altădată ajunsese să fie ‘administrată’ de un bătrân călugăr, iar ‘odoarele sale foarte vechi și bogate să fie luate și depuse la Muzeul de Antichități din București’.
Mănăstirea Cozia la 1900
