La Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava sunt așteptați mâine, 2 iunie, numeroși credincioși din întreaga țară, cu prilejul prăznuirii unuia dintre ocrotitori. Potrivit tradiției, și în acest an, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, după care va avea loc pelerinajul cu icoana Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele arhimandrit Vartolomeu Chira, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava: „Încă de dimineață în această sărbătoare va avea loc Acatistul Sfântului Ioan cel Nou, apoi Ceasurile, după care Sfânta Liturghie Arhierească va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. În cadrul Sfintei Liturghii vor fi împărtășiți copiii de la grădinița ‘Sfântul Ioan cel Nou’. După terminarea slujbei Sfintei Liturghii, împreună cu credincioșii se va face o procesiune cu icoana Sfântului Ioan cel Nou spre izvorul ‘Sfântul Ioan cel Nou’ unde este amenajat un baldachin și se va oficia slujba de Sfințire a Apei. Vor participa foarte mulți credincioși și din împrejurimi, din zona Maramureșului”.





