Mănăstirea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina

În numai câteva zile, moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Vindecătorul de boli vor fi aduse la București. Cinstitele moaște se află la Mănăstirea „Sfânta Treime” din insula Eghina.

Așezământul monahal este cunoscut în toată lumea mai ales datorită bisericii mărețe care adăpostește moaștele ierarhului făcător de minuni.

În insula Eghina se ajunge numai cu vaporul, care face curse zilnice. Odată ajunși acolo, la mănăstire se poate ajunge cu mașina sau cu autobuzul.

Biserica centrală a mănăstirii, numită și „Catedrala Sfântul Nectarie”, este una dintre cele mai impozante catedrale din Grecia. Mănăstirea a fost ridicată pe ruinele uneia bizantine mai vechi.

Sfântul Nectarie, ocrotitorul insulei Eghina, a ctitorit mănăstirea între anii 1904-1910, informează TRINITAS TV. Sfântul a cărat el însuși pietre și a pavat grădinile. La acel moment, mănăstirea a fost închinată Sfintei Treimi, însă după moartea ierarhului, odată cu canonizarea acestuia, mănăstirea a primit și un al doilea hram – cel al ocrotitorului și binefăcătorului ei, Sfântul Ierarh Nectarie Vindecătorul de boli.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…