Sute de credincioși din Capitală au participat astăzi, 1 mai, la hramul Mănăstirii Stavropoleos care și-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Justin Martirul și Filozoful. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Radio TRINITAS.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a evocat viața și activitatea Sfântului Martir Justin Filosoful: „S-a remarcat din tinerețe cu un lucru cu totul special la care au aspirat de-a lungul veacurilor foarte mulți tineri, acela de a căuta adevărul. De aceea, în căutarea lui îndelungată Sfântul Iustin Martirul și Filosoful nu a găsit adevărul deplin. Moartea lui nu a însemnat altceva decât încheierea unei vieți de căutare a adevărului. Adevărul l-a găsit în paginile Scripturii și s-a întâlnit cu acesta în momentul în care a primit martiriul, primind din mâinile Celui care a spus despre Sine că este ‘Calea, adevărul și viața’ cununa martirilor, cununa cea neveștejită a nemuririi”.
Conform testamentului lăsat de ctitorul Mănăstirii, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Varlaam Ploieșteanul a primit, din partea obștii, un bănuț de aur, informează TRINITAS TV.
Tot cu prilejul hramului a fost editată și cartea „Sfântul Martir Iustin Filosoful. O introducere”. Volumul, scris de cunoscutul cercetător și traducător Bogdan Tătaru-Cazaban a fost lansat aseară, 31 mai, după Vecernie. Deși a fost zi de lucru, biserica Mănăstirii Stavropoleos a fost plină de credincioși.
Mănăstirea Stavropoleos îl are ca ocrotitor pe Sfântul Mucenic Iustin din anul 2008, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.





