Vineri, 15 aprilie 2011, începând cu ora 13.00, Muzeul de Artă din Constanța va găzdui manifestarea cultural-artistică „În așteptarea mieilor!”, dedicată sfintelor sărbători pascale, inițiată de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Dionisie Exiguul”, Constanța, informează Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Sub îndrumarea prof. Carmen Ciornea elevii seminariști vor desfășura un spectacol muzical-literar care se dorește a fi o laudă adusă neamului românesc și Bisericii dreptmăritoare, laudă care va fi pusă în lumină prin intermediul poeților ce au pătimit în lagărele comuniste dar care au rămas vii prin scrierile lor, veritabile comori de mărturisire și simțire românească și creștină. Este vorba de poeziile lui Radu Gyr, Nichifor Crainic, Ioan Alexandru, Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu.
Protagoniștii evenimentului artistic vor fi: soliștii vocali Badea Alexandru, Marius Brutaru și Ciornea Ioana Veronica – laureați multipli la concursuri internaționale și naționale de gen – care vor da viață pieselor muzicale „Iubite-voi, Doamne”, ,,Aiudul”, „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, „Unde sunt cei care nu mai sunt?” și ,,Colindul celui departe de țară”; elevii care vor recita poeme din lirica „poeților-închisorii Iosub Marius, Mogoi Gabriel, Sima Radu, Bordei Alexandru, Andronachi Serghei și membrii trupei de teatru a seminarului care vor pune în scenă „Minunile Sfântului Apostol Andrei”, scenetă ce se înscrie în atmosfera duhovnicească a manifestării.
În încheiere, membrii corului conduși de dirijorul Sandu Ionuț vor intona rugăciunea ,,Tatăl nostru”.





