Parohia Sfântul Apostol și Evanghelist Matei din Cirié, Italia organizează câteva evenimente importante cu ocazia Hramului, Prăznuirea Sfântului Matei pe 16 Noiembrie. Anul acesta Comunitatea din Cirié se va bucura de prezența Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, după cum ne-a menționat părintele Ioan Lupasteanu.
Astfel, sâmbătă 12 noiembrie la orele 19.30 Preasfinția Sa va participa la Vecernie, iar la orele 20.45 va avea o întâlnire cu oficialitățile locale civile și religioase printre care primarul Orașului – Francesco Brizio Falletti Di Castellazzo, președintele GTT (Gruppo Torinese Trasporti).
Duminică, 13 noiembrie la orele 10.00 va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească. De la orele 13.30 va avea loc Agapa Frățească – la Oratorio Magnetti – pentru toți participanții, preoți și credincioși.
Luni, 14 noiembrie 2011, orele 20.30, va avea loc lansarea Site-ului Parohial www.parohia-sfantulmatei-cirie.it
Marți, 15 noiembrie de la orele 19.00 va fi săvârșită Vecernia, iar la orele 21.00 Corala Psalmodia Transilvanica a Facultății de Teologie din Cluj-Napoca va susține un concert de muzică religioasă. Corala este condusă de Pr. Prof. Dr. Vasile Stanciu.
Miercuri, 16 noiembrie, de la orele 10.00 va fi oficiată Sfânta Liturghie cu sobor de preoți din
Piemonte, cu participarea Coralei Psalmodia Transilvanica. Sărbătoarea se va încheia cu tradiționala agapă frățească.