Manifestări religioase la Mănăstirea Prislop

Peste 15.000 de credincioși au participat astăzi, 28 noiembrie 2013, la manifestările religioase desfășurate la mănăstirea hunedoreană Prislop, cu prilejul împlinirii a 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca. Primii pelerini au ajuns la mănăstire încă de aseară, iar pe timpul nopții, locul s-a umplut de autocare, microbuze și autoturisme venite din toate colțurile țării.

De dimineață, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, împreună cu alți trei ierarhi ai Bisericii noastre.

„La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a făcut o slujbă de pomenire pentru părintele Arsenie Boca, de asemenea un trisaghion de pomenire s-a făcut și la mormântul părintelui unde au fost rostite mai multe cuvântări care au scos în evidență personalitatea Părintelui Arsenie Boca precum și sfințenia praznicului Nașterii Domnului de care ne apropiem și pregătirea pe care noi creștinii trebuie să o facem pentru a ne putea curății sufletul și trupul pentru a-L primi în ieslea sufletelor noastre pe Mântuitorul Iisus Hristos”, după cum a declarat pentru Radio TRINITAS Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii.

Supranumit de credincioși „Sfântul Ardealului”, părintele Arsenie Boca s-a născut, pe 29 septembrie 1910, în localitatea hunedoreană Vața de Sus. A fost tuns în monahism, în 1940, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, iar în anul 1948 a fost mutat ca stareț la Prislop. În anii 1948 și 1951 a fost arestat și condamnat la muncă silnică pentru presupuse legături cu legionarii, fapte pe care le-a negat întotdeauna. A trecut la cele veșnice pe 28 noiembrie 1989 și a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…