Manifestările dedicate Zilei Naționale și împlinirii a 91 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 au debutat, astăzi,1 decembrie, la Alba Iulia, în acordurile Imnului Național și a Imnului Eroilor, printr-un ceremonial de depuneri de coroane și jerbe de flori la statuile lui Ionel I.C. Brătianu și Iuliu Maniu, informează Radio TRINITAS.
De asemenea, au fost depuse coroane de flori la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, dar și la busturile făuritorilor Unirii, aflate în zona Sălii Unirii, unde cei 1.228 de delegați au votat unirea Transilvaniei cu România.
Totodată, au fost depuse jerbe și coroane de flori la busturile Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, aflate în fața Catedralei Reîntregirii.
Un alt moment din programul festivităților de 1 Decembrie la Alba Iulia are loc în Sala Unirii, unde, în mod simbolic, vor fi primite soliile din cetățile de scaun.
După ceremonialul schimbării Gărzii Cetății va avea loc un Te-Deum oficiat la Catedrala Reîntregirii de un sobor de ierarhi și preoți.





