Elevii și profesorii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău au sărbătorit astăzi, 24 ianuarie, 151 de ani de la Unirea Principatelor Române. La manifestare, a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie, care, în cuvântul adresat celor prezenți a vorbit despre implicarea slujitorilor Eparhiei Buzăului, din acea vreme, în Unirea românilor din cele două principate, Moldova și Țara Românească.
Înaltpreasfințitul Epifanie a declarat pentru Radio TRINITAS: „Episcopia Buzăului nu a fost străină de aceste preocupări și s-a amintit aici de cărturarul Dionisie Romanov și de Filotei Episcopul, care l-a primit pe Alexandru Ioan Cuza la palatul episcopal, unde a fost găzduit o noapte, când a plecat de la Iași la București. Aniversarea evenimentelor importante din istoria neamului nostru ne învață două lucruri importante: în primul rând trecutul neamului nostru așa cum a fost cu suferințele și strădaniile lui pentru mai bine și apoi ne învață cum trebuie să-i cinstim pe înaintașii noștri care ne sunt exemple vii în aceste vremuri grele”.





