Despre martorii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos vorbesc nu numai Evangheliile sinoptice, ci și apocrifele, acele ‘cărți ascunse’, în limba greacă, o extraordinară producție literară, religioasă, uneori de joasă calitate, paralelă, dar autonomă de Vechiul și Noul Testament, ce conțin cărțile canonice recunoscute de creștinism ca fiind texte sacre, inspirate de Dumnezeu.
Astăzi vă prezentăm câțiva martori surprinzători ai Învierii Domnului, așa cum apar ei zugrăviți în câteva producții apocrife.
O importantă cantitate relevantă de producții apocrife, născute mai degrabă din evlavia populară și din scrierile gnostice egiptene, conturează o imagine cu totul diferită a unor evenimente relatate în Sfânta Scriptură. Aceste scrieri au fost repede contestate, excluse, din cauza calității lor teologice discutabile și a creativității lor istorice fanteziste, fapt ce nu a împiedicat totuși statornicirea lor în evlavia populară, chiar în istoria teologiei, și mai ales în tradiția artistică a secolelor trecute.
Primul care a adunat această serie ‘pirotehnică’ (cum o numește mons. Gianfranco Ravasi) de relatări cu privire la nașterea lui Iisus, la cuvintele și minunile Lui, la moartea și Învierea Sa, la faptele ucenicilor Săi, sau la Adormirea Maicii Domnului, la ‘apocalipsele’ sau revelațiile viitorului, a fost Basilea Michael Neander Soraviensis, în anul 1564.
Conform mons. Gianfranco Ravasi, care vorbește despre aceste scrieri într-un articol din ‘LâObservatore Romano’, apocrifele iudaice ar fi în număr de cel puțin 65 de texte diferite, concepute începând din secolul al III-lea, înainte de era creștină, până în secolul al II-lea. Pe lângă acestea, există și apocrifele creștine, care sunt relatări cu privire la chestiunile relatate mai sus.
Pilat și Iosif din Arimateea și Petru Îl văd pe Iisus
Un capitol aparte în aceste producții ‘ascunse’ îl constituie cel referitor la martorii Învierii care, spre deosebire de cei prezentați în Evangheliile canonice, sunt mai mulți și chiar devin spectatorii unor epifanii răsunătoare.
Conform ‘Evangheliei lui Gamaliel’, de pildă, unul dintre acești martori ar fi fost însuși Pilat din Pont. Iată ce povestește acesta despre experiența sa în apocrifa menționată: ‘L-am văzut pe Iisus lângă mine! Strălucirea Lui depășea strălucirea soarelui și toată cetatea era luminată de ea, cu excepția sinagogii evreilor. El mi-a spus: ‘Pilat, oare plângi pentru că ai poruncit ca Iisus să fie biciuit? Nu-ți fie teamă. Eu sunt Iisus Care a murit pe lemnul crucii și Eu sunt Iisus care a Înviat din morți. Această lumină pe care tu o vezi este gloria Învierii Mele care iradiază de bucurie întreaga lume! Așadar, aleargă la mormântul Meu; vei găsi fâșiile mortuare care au rămas acolo și pe îngerii care le păzesc; prosternă-te în fața lor și sărută-le, devino un susținător al Învierii Mele și vei vedea în mormântul Meu minuni mari; paraliticii care merg, orbii care văd și morții care învie. Fii tare, Pilat, pentru a fi luminat de strălucirea Învierii Mele pe care evreii o vor nega”.
Ajungând la mormântul lui Hristos, Pilat va trece din surpriză în surpriză, văzându-l chiar și pe tâlharul înviat.
Într-un alt text apocrif, Iisus Hristos i S-ar fi arătat și Apostolului Bartolomeu, căruia i-ar fi dezvăluit secretele lui Ade (Iad), unde a petrecut perioada dintre moartea Sa și dimineața de Paște.
Conform unei alte producții de același gen, chiar și Iosif din Arimateea L-ar fi întâlnit pe Mântuitorul lumii Înviat. Iosif ar fi fost arestat de către evrei pentru că a oferit mormântul său lui Iisus. Dar, în întunericul celulei în care ar fi fost aruncat, el L-ar fi văzut pe Iisus și pe tâlharul căit.
Iosif mai povestește că celula sa ar fi fost ridicată de colțuri, iar el ar fi ieșit și ar fi pornit-o spre Galileea, în timp ce în jurul lui Iisus strălucea o lumină insuportabilă pentru ochiul lui, și din tâlhar emana un parfum plăcut care ‘era cel din paradis’.
Dincolo de aparițiile pascale canonice, în scrierea apocrifă ‘Faptele lui Petru’, compusă undeva între anii 180 și 190, Apostolul Petru are o întâlnire extraordinară cu Iisus Cel Înviat, pe drumul spre Roma, idee care avea să devină substanța operei lui Henryk Sienkiewicz pentru romanul ‘Quo Vadis’, pe care scriitorul polonez l-a scris între 1894-1896.
Întâlnirea Mamei cu Fiul Înviat în dimineața Paștelui
‘Evanghelia lui Gamaliel’ vorbește și despre Maria, mama Mântuitorului, care L-a văzut pe Acesta în dimineața Duminicii Paștelui. Iată cum redă acest moment apocrifa de mai sus: ‘… S-a aplecat înainte, dar n-a văzut în mormânt trupul Fiului. Când soarele a răsărit, în timp ce inima Mariei era melancolică și tristă, s-a simțit cum pătrunde în mormânt din exterior un parfum aromatic. Părea cel al pomului vieții! Fecioara s-a întors și, în picioare, lângă un tufiș de tămâie, l-a văzut pe Dumnezeu îmbrăcat cu o haină de purpură cerească’. Între mamă și Fiu are loc următorul dialog: ‘Nu te pierde, Marie, uită-te bine la chipul Meu și convinge-te că sunt Fiul tău’. Maria va răspunde: ‘Înviere fericită!’ și îngenunchează ca să-L adore și să-I sărute picioarele.
Apariția Mântuitorului mamei Sale este și mai fastuos redată într-un fragment copt din secolele V-VII, traducere a unui text și mai vechi. Iată ce spune acest text: ‘Mântuitorul a apărut pe marele car al Tatălui întregii lumi și, în limba divinității Sale, a exclamat: ‘Maricha, marima, Tiath!’, care înseamnă ‘Mariam, mamă a Fiului lui Dumnezeu!’. Maria a înțeles sensul, de aceea s-a întors și a răspuns: ‘Rabbuni, Kathiath, Thamioth!’, care înseamnă ‘Fiul lui Dumnezeu!”.
Urmează apoi un dialog mai lung, prin care Mântuitorul îi cere mamei Sale să meargă să anunțe Învierea Sa din morți și că Se va ridica la ceruri la ‘Tatăl Meu și Tatăl vostru, Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru’. Apoi, ‘Maria a spus Fiului său: Iisuse, Domnul meu și unicul meu Fiu, înainte de a merge în ceruri la Tatăl Tău, binecuvântează-mă, pentru că eu sunt mama Ta, chiar dacă nu vrei ca eu să Te ating!’
‘Și Iisus, viața noastră a tuturor, i-a răspuns: ‘Tu vei ședea cu Mine în împărăția Mea’. Atunci, Fiul lui Dumnezeu s-a înălțat pe carul Său de heruvimi, în timp ce mulțime nenumărată de îngeri cântau: Aleluia! Mântuitorul a întins mâna dreaptă și a binecuvântat-o pe Fecioară.’
Deși faptele relatate de aceste scrieri apocrife țin evident de domeniul creativității fanteziste, totuși trebuie să le remarcăm pozitiv puternicul simț al măreției evenimentului hristologic, precum și ideea conștiinței vii a unei identități creștine. Semnificativă în acest sens este următoarea mărturisire pe care o găsim în apocrifa egipteană gnostică ‘Evanghelia lui Filip’: ‘Dacă spui: ‘Sunt evreu!’, nimeni nu se înduioșează. Dacă spui: ‘Sunt roman!’, nimeni nu tremură. Dacă spui: ‘Grec, barbar, sclav, liber!’, nimeni nu se agită. Dar dacă spui: ‘Sunt creștin!’, lumea tremură’. (Documentar realizat de Dumitru Manolache și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 21 aprilie 2012)
