Cercul de Istorie Bisericească ‘Arhiereu Narcis Crețulescu’ a organizat pe 27 martie o întâlnire dedicată împlinirii a 94 de ani de la alipirea Basarabiei la Patria-Mamă, informează „Ziarul Lumina”. În cadrul acestei ședințe, care a avut loc în Sala T21 a Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași, au fost susținute două referate și o recenzie care au evocat acest moment. În materialul care urmează vă prezentăm un rezumat al celor două comunicări.
Prima comunicare din cadrul cercului de istorie s-a intitulat ‘Anexarea Basarabiei și consecințele ei asupra vieții Bisericii – repere istorice’ și a fost susținută de pr. Cătălin Adumitroaie, parohia Vâlcele, Protopopiatul Iași 1. Referatul a făcut o trecere în revistă a câtorva repere istorice din viața teritoriului cuprins între Prut și Nistru de la anul 1812 și până în zilele noastre, cu trimitere specială la viața bisericească a Basarabiei.
Inventarul bisericilor existente în 1812
Teritoriul cuprins între râurile Prut și Nistru a făcut parte din cele mai vechi timpuri din trupul Țărilor Române. Și din punct de vedere bisericesc această zonă a aparținut tot de zona românească. Starea aceasta a dăinuit până la încheierea Tratatului de Pace de la București din 16 mai 1812, când regiunea estică a Moldovei devine provincie a Rusiei, iar din 1871 gubernie a Imperiului Țarist. Prin răpirea Basarabiei, Țara Moldovei pierdea un teritoriu de 44.422 kilometri pătrați. Autoritățile ruse au inventariat la data anexării 40 de biserici din piatră, una de cărămidă și 734 de lăcașuri de cult din lemn. În fruntea noii eparhii a fost numit, începând cu 1812, Gavriil Bănulescu Bodoni, un om care era aservit Sinodului Bisericii Ruse. Din acest moment toată orientarea bisericească se va îndrepta spre Moscova, autoritățile clericale de la Chișinău îndepărtându-se în mod voit de românii din zona vestică. Amintim că, începând de la 1821 și până la 1918, toți mitropoliții, doisprezece la număr, care s-au succedat la conducerea Basarabiei, au fost de origine rusă, susținând cu o singură excepție procesul de rusificare în Basarabia.
Dintre toți cârmuitorii Bisericii din Basarabia se remarcă în mod deosebit Pavel Lebedev. În timpul păstoririi sale a fost scoasă oficial limba română din biserici, iar cărțile românești arse. Mulți preoți români au fost trimiși în Rusia, iar în locul lor aduși preoți ruși sau ucraineni, pentru merite deosebite primind diferite ranguri.
După unirea cu România din 1918, în 15 noiembrie 1923, Arhiepiscopia Chișinăului a fost ridicată la rangul de mitropolie, dar ocuparea Basarabiei de armatele sovietice în 1944 duce la desființarea acestei mitropolii. În locul acesteia va fi organizată o episcopie cu numele de Kișiniovscaia (a Chișinăului), parte componentă a ‘trupului bisericesc rus’.
Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria
A doua comunicare, intitulată ‘Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria (1941-1944)’, a fost expusă de studentul masterand Gheorghiță Sturzu, din care vă prezentăm un rezumat.
În urma ofensivei româno-germane contra Uniunii Sovietice, din iunie 1941, românii au recâștigat teritoriile pierdute în vara anului 1940. Totodată, cu acordul lui Hitler, statul român a primit în administrație și un teritoriu de aproximativ 40.000 de metri pătrați, situat între Nistru, Bug și Marea Neagră, cunoscut sub numele de Transnistria, organizat într-un guvernământ civil. România a deținut această regiune până în vara anului 1944. În această perioadă, 1941-1944, pentru noul teritoriu, Transnistria, a luat ființă, din inițiativa mareșalului Ion Antonescu, Misiunea Ortodoxă Română, ca eparhie misionară, cu sediul, după unii la Odesa, după alții la Tiraspol, având drept scop organizarea bisericilor și îndrumarea spirituală a populației de aici. În pofida antibolșevismului fundamental al celor două instituții de tradiție ale statului român – Armata și Biserica -, românii nu au supus canonic teritoriile ocupate peste Nistru în timpul războiului. S-a urmărit reîntregirea etnică și revenirea sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române a teritoriilor răpite de Biserica Ortodoxă Rusă în 1940. Din punct de vedere canonic, teritoriile de peste Nistru s-au aflat în acei ani sub jurisdicția Patriarhiei Ruse. Pe parcursul anului 1941 au fost puse bazele conducerii bisericești în județe, înființându-se 13 protoierii de județ și una pentru municipiul Odesa, fiecare județ fiind condus de un protoiereu responsabil de organizarea bisericească. În afară de cei 84 de preoți permanenți, așezați în parohii în 1941, și în afară de preoții militari, activitatea misionară era desfășurată de către preoți din Basarabia și localnici, de echipe misionare și misionari statornici. Activitatea pe care se punea o miză mare era aceea a misionarilor veniți din România pentru un timp mai îndelungat și așezați în parohii. Activitatea de bază a Misiunii Ortodoxe a constat în redeschiderea lăcașurilor de cult, organizarea activității misionare, tipărirea materialelor de propagandă religioasă și difuzarea lor, pregătirea cadrelor necesare de preoți, combaterea deficienței morale prin luări de poziție în presă, predici și săvârșirea de botezuri și cununii, vizitele pastorale săvârșite de ierarhii veniți din țară, întrajutorarea creștină ș.a.. Pe lângă activitatea de bază, preoții contribuiau la educarea religioasă a elevilor, predând în școli cursul de religie. Privitor la monahismul din această provincie, la jumătatea anului 1942, existau peste zece așezări monahale în care viețuiau monahi români. Deși a funcționat o perioadă scurtă de timp, Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria reprezintă una dintre cele mai importante misiuni externe susținute de Biserica Ortodoxă Română.
Istoria Bisericii din Republica Moldova și Transnistria
Tot în cadrul Cercului de Istorie Bisericească, studentul Tudor Mustea a expus în fața celor prezenți volumul ‘Biserica Ortodoxă din Basarabia și Transnistria (1940-2010)’, de lect. Veaceslav Ciorbă, de la la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova.
Lucrarea ilustrează un subiect interesant și totodată tulburător cu privire la situația Bisericii Ortodoxe de dincolo de Prut în perioada 1940-2010.
Cartea este scrisă în limba română și înfățișează o variantă revăzută a remarcabilei teze de doctorat a autorului: ‘Istoria vieții bisericești a românilor din Basarabia din 1940 până astăzi’. Lucrarea se remarcă atât prin conținutul istoric propriu-zis, dar mai ales prin cele 60 de anexe documentare, situate la finalul cărții. Scopul lucrării, după cum afirmă și autorul, este de a studia amănunțit aspectele cele mai importante ale istoriei bisericești din Basarabia, de a informa și a aduce noi informații și material documentar inedit din diverse fonduri de arhivă, de a prezenta subiectul cât mai exhaustiv. Prefața este semnată de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Andrei Șaguna’ din Sibiu.
