Masă rotundă despre voluntariat la Sibiu

Personalul Serviciului de Asistență Socială al Arhiepiscopiei Sibiului și al Asociației Filantropia Ortodoxă Sibiu a participat, în calitate de membru al Pactului Teritorial pentru Ocupare și Incluziune Socială în Regiunea Centru, în 21 ianuarie, la Masa rotundă cu tema ‘Să fim voluntari în Parteneriat! Promovarea bunelor practici și a succesului înregistrat la nivelul parteneriatelor’, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.

Evenimentul a fost organizat de Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional pentru Ocupare și Incluziune Socială în Regiunea Centru (STP Centru) și s-a desfășurat în cadrul Universității Româno-Germane, Sala Auditorium. Scopul acestei întâlniri a constat în prezentarea unor proiecte de succes derulate în parteneriat, dezbaterea modalităților concrete de impulsionare a funcționării parteneriatelor și de implicare în acțiuni de voluntariat. La această întâlnire au participat, în calitate de invitați, și au susținut prezentări Corina Pintea, director executiv ‘Pro Vobis’ la Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat Cluj-Napoca, Cristina Rigman, președintele Federației VOLUM, Federația Organizațiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România, Cristina Bîzu, coordonator program Crucea Roșie Sibiu, Centrul de Voluntariat Solferino, și Maricel Maroti, președinte al Organizației Naționale Cercetașii României Filiala Brașov.

La finalul întâlnirii s-au propus soluții pentru impulsionarea funcționării parteneriatelor și s-au identificat modalități de implicare a membrilor Pactului și ai Parteneriatelor județene în acțiuni de voluntariat pentru soluționarea problemelor de ocupare și excluziune socială.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…