Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 29 octombrie 2012, a proclamat anul 2014 ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei împărtășanii) și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni. În cele ce urmează vă prezentăm mai multe informații legate de mazilirea domnitorului Constantin Brâncoveanu, supliciul său și al familiei sale din lucrarea pr. dr. Emil Nedelea Cărămizaru intitulată Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu:
În ultima parte a domniei sale, Voievodul Constantin Brâncoveanu era bănuit de către turci că ar trata în ascuns cu Imperiul habsburgic și cu cel țarist. Din acest motiv otomanii i-au pus gând rău. Faptul că domnitorului român i s-au acordat titlurile de conte și principe al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, precum și titlul de Principe al Imperiului Țarist au contribuit în plus la învinuirea sa. La acestea s-au adăugat si uneltirile unor familii boierești care îi râvneau tronul.
În această conjunctură nefavorabilă pentru domnitorul român, la data de 25 martie 1714, în miercurea din Săptămâna Patimilor, a fost „mazilit” de către turci, începând pentru el și familia lui un adevărat drum al Golgotei. l-au fost jefuite averea si bunurile familiei. Dar Vodă Brâncoveanu a întâmpinat cu demnitate aceste mari încercări prin care trecea, consemnându-le în ultima sa scrisoare adresată Patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara, în aceeași zi de 25 martie 1714 (Buna Vestire): „Ieri, la 24 ale acestei luni, viind aici cu firman un oarecare Austafa-Aga, Hambar- Emini, a adus și mazilirea noastră, și cu poruncă de așa cuprins, ca să ne ducă la Țarigrad cu soția și copiii și ginerii noștri. Această întâmplare firește că este prea plină de jale și de tulburare; dar, deoarece cunoaștem că a venit din multele noastre păcate, facă-se voia Lui cea sfântă, lată că și noi ne gătim și după puține zile plecăm. Și Dumnezeu să ne ajute. Deși toată boierimea noastră strigă și cere să vie cu noi, totuși nu știm ce va ieși. Și sfintele-ți rugăciuni să fie cu noi în toată viața”. (Nicolae Iorga, Documentele grecești privitoare la Istoria Românilor, vol. XIV, tom. I, București, 1915, pp. 580-581)
La Constantinopol, Constantin Brâncoveanu este aruncat în tenebroasa închisoare Edicule (Yedi-Kule), a celor Șapte Turnuri, unde a fost bătut și schingiuit aproape trei luni. Brâncovenii au fost supuși la torturi inimaginabile. Suferințele și chinurile lor au continuat pentru toți și după mutarea lor la închisoarea Bostangi Bașa, destinată demnitarilor turci. Torturile nesfârșite se datorau și pârelor venite din țară, din partea unor familii de boieri, care alimentau lăcomia turcilor, ce considerau că Domnitorul, supranumit de ei „Altân Bey”, poseda averi fabuloase. În ziua de 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, când Domnitorul român împlinea 60 de ani de viață, a fost scos din temniță împreună cu fiii săi și cu sfetnicul lanache si duși la locul unde vor primi cununile muceniciei.
Andrea Memmo, plenipotențiarul Veneției la înalta Poartă, descrie momentul supliciului într-o scrisoare emoționantă, din ziua de 31 august 1714, prezentată mai târziu de Nicolae lorga: „Duminică, 15 august, de dimineață, s-a tăiat capul bătrânului principe al Valahiei, tuturor fiilor lui și al unui boier care îi era vistier. Iată cum s-a făcut: încă de dimineață Sultanul Ahmed se puse într-un caiac împărătesc și veni la Serai, pe canalul Mării Negre, în fața căreia era o piață unde a adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieți ai lui și pe vistierul Văcărescu. l-au pus în genunchi unul lângă altul, la o oarecare depărtare. Un gâde le-a scos căciulile din cap și sultanul i-a mustrat, făcându-i haini. Apoi li se deteră voie a face o scurtă rugăciune. Înainte de a se ridica securea deasupra capului, au fost întrebați ș de voiesc să se facă turci și atunci vor fi iertați. Glasul cel înăbușit de credință al Brâncoveanului răsună si zice înspăimântat de această insultă: „Fiii mei! lată toate avuțiile si tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă sufletele! Stați tari și bărbătești, dragii mei, și nu băgați în seamă moartea. Priviți la Hristos Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit! Credeți tare întru aceasta si nu vă mișcați, nici vă clătinați în credința cea pravoslavnică!”. La aceste cuvinte, Ahmed se făcu ca un leu turbat și porunci să li se taie capetele. Gâdele înfiorător ridică securea și capul marelui vistiernic Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi începu cu uciderea copiilor, începând cu cel mai mare. Când gâdele ridică securea la capul celui mai tânăr dintre copii, Mateiaș, numai de 12 ani, acesta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaș, văzând atâta sânge de la frații săi și de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Însă părintele său, domnul Brâncoveanu, al cărui cap a căzut la urmă, înfruntă pe fiul său și zise: „Mai bine să mori în legea creștinească decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câțiva ani mai mult pe pământ”. Copilașul ascultă, ridică capul și cu glas îngeresc zise gâdelui: „Vreau să mor creștin! Lovește!”. În urmă ucise și pe Brâncoveanu. O, Doamne, Doamne, pana-mi tremură când scriu execuția ce am văzut și mă întreb: putut a fi de față cineva și să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaș, tânăr, tinerel, rostogolit pe jos, lângă capul părintelui său, părând a-l îmbrățișa!„
Trupurile mucenicilor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele lor au fost purtate triumfal în sulițe pe străzile Constantinopolului, după care au fost expuse la poarta Seraiului și apoi aruncate și ele în mare. Câțiva creștini evlavioși au cules din valurile mării rămășițele pământești ale Brâncovenilor și, în taină, le-au îngropat în biserica Mănăstirii Panaghia Kamario- tissa de pe Insula Halki, zidită de împăratul loan al Vlll-lea Paleologul, rezidită de către Panaiotache Nicussios, unde Domnitorul Constantin Brâncoveanu a făcut importante danii. Anton Maria del Chiaro Fiorentino, secretarul personal al Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, mărturisea că trupurile mucenicilor Brâncoveni și-au găsit locul în pământul sfânt al străvechii mănăstiri cu hramul Maicii Domnului din Insula Halki, unde binecredinciosul domnitor român era un mare binefăcător, așezat în rândul ctitorilor acestui așezământ monahal.
