Sub presedintia IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, se vor derula maine lucrarile Consiliului eparhial si ale Adunarii eparhiale ale Arhiepiscopiei Iasilor. Tot maine vor avea loc si lucrarile Consiliului Misionar Consultativ al Arhiepiscopiei Iasilor, cu participarea parintilor protopopi ai celor 12 Protopopiate ale eparhiei. Intrunirile, care se vor derula la Centrul de Conferinte ‘Providenta’ din Iasi al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, vor fi precedate de o slujba de Te Deum, care va incepe la orele 09.00. Mai multe detalii despre lucrarile Adunarii eparhiale am aflat de la parintele Mihai Ciocan, consilier bisericesc in cadrul Arhiepiscopiei Iasilor: ‘Anul acesta, la lucrarile Adunarii eparhiale a Arhiepiscopiei Iasilor, au fost invitati membrii Consiliului Misionar Consultativ, precum si cei 12 protopopi din Arhiepiscopia Iasilor. Lucrarile vor incepe cu slujba de Te Deum, care va fi oficiata in aceeasi cladire a Centrului de Conferinte ‘Providenta’, dupa care vor incepe efectiv lucrarile. Se va face apelul nominal al membrilor Adunarii eparhiale, apoi va fi efectuat apelul nominal al membrilor Consiliului Misionar Consultativ, iar dupa aceasta se va constata daca sunt prezenti toti membrii Adunarii eparhiale pentru a fi declarata statutara sedinta Adunarii eparhiale. Dupa aceea, va fi ales Biroul Adunarii eparhiale, si anume Secretariatul, care va alcatui procesul verbal, iar dupa acest moment va avea loc citirea darilor de seama a parintilor consilieri si a sefilor de sectoare. Incepand cu acest moment, sedinta se va desfasura pe comisii, si anume: Comisia de organizare si validare, Comisia bisericeasca, Comisia culturala, Comisia economica si Comisia de monumente si constructii bisericesti. Se centralizeaza propunerile care au rezultat din lucrul pe comisii, propuneri care sunt prezentate presedintelui Adunarii eparhiale, care este Chiriarhului locului, in cazul nostru IPS Parinte Mitropolit Daniel, si care va supune spre aprobare membrilor Adunarii eparhiale, care s-au reunit in plen, aceste propuneri spre a fi validate. Dupa aceea are loc citirea procesului verbal si semnarea lui de catre IPS Parinte Mitropolit Daniel, in calitate de presedinte al Adunarii eparhiale, si de catre membrii Secretariatului’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





