Ne aflam din nou in perioada praznicului Craciunului. E una din cele mai mari sarbatori ale Crestinatatii, care ne aduce aminte de momentul venirii pe lume a Mantuitorului Iisus Hristos, a Nasterii Sale ca Fiu al lui Dumnezeu. Momentul acesta este foarte important pentru toti crestinii, dar si pentru intreaga umanitate, pentru ca Iisus a venit in lume Sa ne mantuiasca pe noi toti, oamenii, indiferent de nationalitate, de credinte, de varste, de sex, toti suntem fiii lui Dumnezeu, si Iisus Hristos a venit in lume ca sa ne mantuiasca. Momentul acesta este deosebit de important si e bine ca sa-l rememoram in fiecare an si sa ne lasam patrunsi de importanta lui. Asa cum Iisus S-a facut Om si noi oamenii trebuie sa ne asemanam lui Iisus. E una din indatoririle noastre. El a venit in lume pentru noi oamenii, iar noi suntem indatorati sa ne apropriem cat mai mult de Dumnezeu. E una din semnificatiile cele mai importante al acestui praznic al Craciunului, care vrea sa insemneze nu numai un moment de sarbatoare, de punere in practica a unor practici traditionale, dar mai ales vrea sa ne aduca aminte de indatorirea ce o avem, sa ne apropriem cat mai mult de Dumnezeu, de a ne asemana lui prin faptele noastre, prin comportarea noastra de fiecare zi. In aceste momente cand Il sarbatorim pe Iisus, Care a venit in lume sa ne mantuiasca, e datoria noastra sa ne apropriem de El, sa ne facem asemenea Lui, sa depunem toate eforturile pentru a ne comporta asemenea Lui. Or, ceea ce El a facut mai mult si mai ales pentru noi oamenii, a fost sa ne iubeasca pe noi, sa ne demonstreze ca asa cum El ne-a iubit, asa si noi trebuie sa ne iubim unul pe altul. In acest moment, o datorie a noastra este de a ne gandi la tot ceea ce putem face bine pentru semenii nostri, pentru viata noastra si a omenirii intregi. In aceste momente de praznic sa ne gandim nu numai la ceea ce insemneaza sarbatoarea ca traditie din vechime, ci mai ales sa ne straduim sa ne asemanam lui Iisus, si asa cum El a facut numai bine in lume, asa si noi sa facem numai bine pentru semenii nostri. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ne asemanam lui Iisus prin faptele noastre, prin comportarea noastra de fiecare zi, facand numai bine pentru lumea in care traim, pentru semenii nostri, pentru aproapele nostru. Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu!
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…