Dupa o perioada de 40 de zile de doliu ca urmare a trecerii la cele vesnice a Pastorului nostru sufletesc, fericitul intru adormire Parinte Patriarh Teoctist, Biserica si-a desemnat noul Intaistatator in persoana Inalt Prea Sfintitului Parinte Daniel, Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Ziua de 12 septembrie 2007 va ramane pentru romanii de pretudindeni marcata de evenimentul acestei alegeri, deopotriva divina si umana, prin care poporul cel binecredincios il primeste pe cel care, prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, a urcat pe treapta cea mai inalta a slujirii, aceea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, informeaza episcopiagiurgiului.ro.
Misiunea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel vine sa o continue pe cea inceputa de inaintasii sai, Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Justin Moisescu si Teoctist Arapasu, mentinand linia trasata de ei si intarind-o cu vigoarea tineretii si cu dragostea pentru bunul mers al Bisericii. Suntem incredintati ca prin pastorirea Prea Fericirii Sale, Biserica Ortodoxa Romana va cotinua sa reprezinte unul dintre principalele bastioane ale dreptei credinte, ancorata in egala masura in Sfanta Traditie si deschisa la noutatea societatii contemporane, capabila sa dea un raspuns viabil tuturor provocarilor lumii acesteia.
Prea Sfintitul Parinte Doctor Ambrozie, alaturi de intreaga Episcopie a Giurgiului, ii ureaza Preafericirii Sale Parintelui Daniel – cel de-al saselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane – spor in activitate, pastorire rodnica, indelungata intru multi ani!
Intru multi ani, Prea Fericite Parinte!