Dragi frati si surori!
„Vor privi la cel pe care l-au strapuns” (Ioan 19, 37).
Aceasta este tema biblica care ne calauzeste reflectia asupra Postului Mare din acest an. Postul Mare este timpul prielnic pentru a invata sa zabovim cu Maria si Ioan, discipolul iubit, alaturi de cel care savarseste pe cruce sacrificiul vietii sale pentru intreaga omenire (cfr Ioan 19, 25). Asadar, sa ne indreptam privirea cu mai multa intensitate, in acest timp de pocainta si de rugaciune, catre Hristos rastignit care, murind pe Calvar, ne-a dezvaluit pe deplin iubirea lui Dumnezeu. Asupra temei iubirii, m-am oprit deja in enciclica ‘Deus caritas est’ scotand in evidenta cele doua caracteristici fundamentale ale sale: agape si eros.
Termenul agape, de multe ori prezent in Noul Testament, indica iubirea dezinteresata a celui care cauta in mod exclusiv binele celuilalt; cuvantul ‘eros’ exprima, in schimb, iubirea celui care doreste sa posede ceea ce ii lipseste si aspira la unirea cu persoana iubita. Iubirea cu care Dumnezeu ne inconjoara este fara indoiala agape. De fapt, poate oare omul sa dea lui Dumnezeu ceva bun pe care El sa nu aiba deja? Tot ceea ce faptura omeneasca este si are e un dar al lui Dumezeu: deci, creatura este cea care are nevoie de Dumnezeu in toate. Dar iubirea lui Dumnezeu este si eros, informeaza Radio Vatican. In Vechiul Testament, Creatorul universului arata fata de poporul pe care l-a ales o predilectie care intrece orice motivatie omeneasca. Profetul Osea exprima aceasta pasiune divina prin imagini indraznete, precum cea a iubirii unui barbat fata de o femeie adultera (cfr 3, 1-3); Ezechiel, la randul sau, vorbind despre raportul lui Dumnezeu cu poporul israelit, nu se teme sa foloseasca un limbaj inflacarat si plin de pasiune (cfr 16, 1-22). Aceste texte biblice arata ca eros-ul face parte din insasi inima lui Dumnezeu: Atotputernicul asteapta „da”-ul fapturilor sale, precum un mire il asteapta pe cel al miresei sale. Din pacate, inca de la inceput, omenirea sedusa de minciunile celui Rau, s-a inchis in fata iubirii lui Dumnezeu, in iluzia unei autosuficiente imposibile (cfr Geneza 3, 1-7). Inchizandu-se in sine, Adam s-a indepartat de acest izvor al vietii care este insusi Dumnezeu, si a devenit primul dintre „aceia care, de frica mortii, toata viata lor erau redusi la sclavie” (Evrei 2, 15). Dar, Dumnezeu nu s-a lasat invins, dimpotriva, „nu”-ul omului a fost ca un imbold decisiv care l-a facut sa-si manifeste iubirea in toata puterea ei mantuitoare.
In misterul Crucii ni se reveleaza pe deplin puterea de nemarginita a milostivirii Tatalui ceresc. Pentru a redobandi iubirea creaturii sale, el a acceptat sa plateasca un pret foarte mare: sangele Fiului sau Unul nascut. Moartea, care pentru primul Adam era un semn de extrema singuratate si de neputinta, in acest fel a fost transformata in supremul act de iubire si de libertate al noului Adam. In aceasta situatie, se poate spune, impreuna cu Sfantul Maxim Marturisitorul, ca Hristos „a murit, daca se poate spune asa, in mod divin, deoarece a murit in mod liber” (Ambigua, 91, 1956). Eros-ul lui Dumnezeu pentru noi ne este dezvaluit pe Cruce. Eros-ul este de fapt – dupa cum spune Dionisie (Pseudo) Areopagitul – acea forta care nu permite celui care iubeste sa ramana in sine insusi, dar il poarta catre unirea cu persoana pe care o iubeste” (De divinis nominibus, IV, 13: PG 3, 712). Exista oare „eros mai nebun” (N. Cabasilas, Vita in Cristo, 648) decat acela care l-a facut pe Fiul lui Dumnezeu sa se uneasca cu noi pana la a indura, ca ale sale, urmarile greselilor noastre?
Dragi frati si surori,
Sa privim la Hristos strapuns pe Cruce! El este revelarea cea mai rascolitoare a iubirii lui Dumnezeu, o iubire in care eros si agape, departe de a se contrapune, se lumineaza reciproc. Pe Cruce este insusi Dumnezeu care cerseste iubirea de la faptura sa: lui ii este sete de iubirea fiecaruia dintre noi. Apostolul Toma l-a recunoscut pe Iisus ca „Domn si Dumnezeu” cand a pus mana in rana coastei sale. Nu ne surprinde faptul ca, printre sfinti, multi au gasit in inima lui Iisus expresia cea mai miscatoare a acestui mister din iubire. S-ar putea spune cu adevarat ca revelarea eros-ului lui Dumnezeu catre om este, de fapt, expresia suprema a agape-i sale. Intr-adevar, numai iubirea in care se unesc daruirea gratuita de sine si dorinta arzatoare de reciprocitate produce un entuziasm care usureaza pana si sacrificiile cele mai grele. Iisus a spus: „Cand voi fi inaltat de la pamant, ii voi atrage pe toti la mine” (Ioan 12, 32). Raspunsul pe care il doreste cu ardoare de la noi este inainte de toate ca noi sa primim iubirea sa si sa ne lasam atrasi de el. Insa, acceptarea iubirii sale nu este de ajuns. Trebuie sa corespundem unei astfel de iubiri si sa ne dam silinta de a o comunica celorlalti: Hristos „ma atrage la sine” pentru a se uni cu mine, pentru ca eu sa invat a-i iubi pe fratii mei cu aceeasi iubire.
„Vor privi la cel pe care l-au strapuns”. Sa privim cu incredere la coasta strapunsa a lui Iisus, din care au iesit „sange si apa” (Ioan 19, 34)! Parintii Bisericii au considerat aceste elemente ca simboluri ale sacramentelor Botezului si Euharistiei. Cu apa Botezului, prin opera Duhului Sfant, ni se deschide intimitatea iubirii trinitare. Pe parcursul Postului Mare, amintindu-ne de Botezul nostru, suntem indemnati sa iesim din noi insine pentru a ne deschide, intr-o abandonare plina de incredere imbratisarii milostive a Tatalui (cfr Sf. Ioan Gura de Aur, Catechesi, 3,14ss.). Sangele, simbol al iubirii Bunului Pastor, curge in noi, in special in misterul euharistic: „Euharistia ne atrage in actul de oferire al lui Iisus… suntem implicati in dinamica daruirii sale” (Enc. Deus caritas est, 13). Sa traim, deci, Postul Mare ca pe un timp „euharistic”, in care, primind iubirea lui Iisus, invatam sa o raspandim in jurul nostru prin fiecare gest si cuvant. Contemplarea „aceluia pe care l-au strapuns” va face sa ne deschidem inima celorlalti, recunoscand ranile provocate demnitatii fiintei umane; vom fi stimulati, in mod deosebit, sa combatem orice forma de dispretuire a vietii si de exploatare a persoanei si sa alinam dramele singuratatii si abandonarii multor persoane. Postul Mare sa fie pentru fiecare crestin o reinnoita experienta a iubirii lui Dumnezeu care ne-a fost data in Hristos, iubire pe care zi de zi trebuie sa o „redonam” la randul nostru aproapelui, indeosebi celor care sufera si sunt in dificultate. Numai astfel vom putea participa din plin la bucuria Pastelui. Maria, Maica Frumoasei Iubiri, sa ne calauzeasca in acest itinerar al Postului Mare, drum de convertire autentica la iubirea lui Hristos. Voua, dragi frati si surori, va urez un timp al Postului Mare cat mai rodnic si va trimit tuturor cu afectiune o speciala Binecuvantare Apostolica.
Papa Benedict al XVI-lea
