Un eveniment în premieră prilejuit de praznicul Pogorârii Duhului Sfânt a adus împreună mii de credincioși clujeni, care s-au rugat în comuniune și au dat slavă Sfintei Treimi în cadrul Procesiunii de Rusalii, desfășurată duminică, 12 iunie, pe străzile din centrul municipiului Cluj-Napoca.
Inițiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, procesiunea s-a dorit a-i uni în rugăciune pe credincioșii ortodocși la unul dintre marile praznice ale creștinătății, Pogorârea Sfântului Duh, moment care a marcat întemeierea Bisericii creștine, după cum informează radiorenasterea.ro.
Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și de Preasfințitul Episcop-vicar Vasile Someșanul, toți preoții din cele 38 de parohii din Cluj-Napoca au participat la Vecernia plecării genunchilor, o rânduială unică specifică zilei de Rusalii, slujbă care a început la ora 17.00 și a precedat procesiunea, care a fost deschisă de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în jurul orei 18.30.
În cadrul acestei slujbe au fost înălțate rugăciuni de pocăință, dar și de binecuvântare a țarinilor, despre care Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei sublinia în cuvântul său: „Toate darurile s-au revărsat în lume prin Duhul Sfânt. Toată lumea, dar mai ales cei ce ne avem obârșia la țară, înțelegem de ce a zis Sfântul David Proorocul, în Psalmul 64, lucrul următor: „Cercetat-ai pământul și l-ai adăpat pe el, bogățiile lui le-ai înmulțit, râul lui Dumnezeu s-a umplut de apă, gătit-ai hrana lor, că așa este gătirea Ta! Vei binecuvânta cununa anului bunătății Tale și câmpiile Tale se vor umple de roade grase!”. Aceasta este puterea Duhului Sfânt. Harul Duhului Sfânt face să rodească mulțime de bunătăți pentru noi și pentru mântuirea noastră. În ziua de Rusalii, după tradiția moșilor și strămoșilor noștri, ne rugăm lui Dumnezeu ca să binecuvânteze din nou tot mediul, tot Universul, câmpul, holdele, țarinile credincioșilor noștri”.
Rugăciuni și cântări pentru revărsarea Duhului Sfânt
Timp de o oră, ierarhii, preoții și credincioșii au străbătut principalele piețe ale orașului înălțând pe tot parcursul procesiunii cântări specifice, precum Troparul Rusaliilor, „Împărate Ceresc”, „Sfinte Dumnezeule”, prin care sunt invocate și preamărite cele trei Persoane ale Sfintei Treimi.
Traseul pe care s-a derulat procesiunea a fost: Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1918 – Piața Unirii (prin fața Catedralei „Sfântul Mihail”) – B-dul Eroilor – Piața Avram Iancu. Alaiul a făcut opriri în patru locuri, și anume în fața Bisericii Unitariene, apoi în fața Catedralei Romano-Catolice „Sfântul Mihail”, urmând Catedrala Greco-Catolică „Schimbarea la Față”, iar ultima oprire a fost la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. La fiecare oprire s-au rostit Ectenii, iar după revenirea la Catedrala Mitropolitană, slujbele au continuat în fața bisericii cu Sfințirea Apei, citindu-se rugăciuni pentru binecuvântarea țarinilor, a holdelor și a văzduhului.
În desfășurarea procesiunii de Rusalii a fost respectată ordinea prestabilită: toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, diaconi, preoți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Episcop-vicar Vasile Someșanul și soborul preoților slujitori, elevi, studenți și credincioși. Atât ierarhii, cât și preoții au purtat în mâini spice de grâu pe tot parcursul traseului.
600 de polițiști au fost la datorie
Încă dinainte de începerea procesiunii, dar și pe toată perioada desfășurării ei, Inspectoratul Județean de Poliție Cluj a luat măsuri suplimentare de restricționare și de fluidizare a traficului, precum și de asigurare a siguranței publice.
Peste 600 de polițiști clujeni au fost în teren astăzi, pentru prevenirea infracțiunilor sau a a unor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, integrității persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru asigurarea desfășurării normale a traficului rutier și pietonal. Polițiști rutieri au asigurat aceste măsuri pe principalele artere, cu precădere pe străzile incluse în pelerinaj și pe căile de acces spre acestea.
Pentru echipele mixte de polițiști și jandarmi au fost mobilizați 15 agenți de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Cluj, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, pentru a evita producerea unor fapte de natură să tulbure buna desfășurare a pelerinajului.
Începutul unei tradiții
Cu toate că, de regulă, procesiunile de acest fel se organizează la sate, acolo unde este mai bine închegată legătura dintre preot, în calitate de păstor, și turma sa alcătuită din majoritatea sau chiar toți locuitorii, iată că Procesiunea de Rusalii s-a bucurat de un ecou profund și în centrul unuia dintre cele mai dezvoltate orașe ale țării noastre, municipiul Cluj-Napoca.
Numărul mare de credincioși participanți au dovedit-o. Cei peste 2.000 de oameni au respectat întocmai prgramul, au cântat alături de preoți, au înălțat rugăciuni și s-au îmbogățit sufletește din cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Mitropolit Bartolomeu.
Tuturor, ierarhul le-a adresat la final mulțumiri pentru deschiderea cu care au îmbrățișat această nouă formă de comuniune în rugăciune, mulțumind, de asemenea, tuturor celor implicați în organizarea pelerinajului: „Pentru frumusețea și reușita acestei procesiuni și pentru mângâierea ce a revărsat-o peste noi, îi mulțumim lui Dumnezeu. Apoi, le mulțumim și celor de pe pământ care ne-au sprijinit, Primăriei Cluj-Napoca, Consiliului Județean, Poliției Județene, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Permanenței Consiliului Eparhial, preoților de la catedrală, părinților profesori de muzică, tinerilor noștri studenți și seminariști teologi, preoților, celor doi protopopi și frățiilor voastre tuturor, pentru că fiecare în felul lui și-a adus contribuția”.
Având în vedere că procesiunea de Rusalii a adunat mulțime de credincioși din toate cartierele orașului Cluj-Napoca, dar nu numai, organizatorii spun că manifestarea religioasă va fi organizată și anul viitor pentru a marca praznicul Pogorârii Duhului Sfânt.





