Mii de credinciosi s-au inchinat, astazi, la Braul Maicii Domnului adus la biserica militara din Mangalia. Sfantul Brau al Maicii Domnului a fost adus, joi, cu o aeronava de la Manastirea Kato Xenias din Grecia. Aici va ramane pana duminica, zi in care va fi oficiata slujba de sfintire a capelei militare. Mai multe amanunte in acest sens ne-a oferit parintele arhimandrit Maxim, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Tomisului: ‘Ne aflam toti inchinatorii la Braul Maicii Domnului, in a treia zi de cand Braul Maicii Domnului se afla la Mangalia. El a sosit in Dobrogea cu binecuvantarea PF Parinte Patriarh Daniel si cu binecuvantarea PF Ieronimos, Arhiepiscopul Atenei si a toata Grecia, cu bunavointa IPS Ignatie, Mitropolitul Dimitriadei, si cu evlavia si dorinta netramutata a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Braul se afla la Mangalia, pentru ca aici se va sfinti maine biserica Garnizoanei Militare, iar miile de inchinatori curg necontenit la racla cu pretiosul Odor, pentru a primi binecuvantare, pentru a primi ajutor si pentru a fi acoperiti prin rugaciunile si binecuvantarile ei’.
Racla va fi dusa apoi, in procesiune, la Catedrala arhiepiscopala ’Sfintii Apostoli Petru si Pavel’ din Constanta, dupa cum ne-a mai declarat parintele arhimandrit Maxim: ‘Duminica, la orele 15.00, delegatia care a insotit Braul, in frunte cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va pleca din Mangalia si va poposi la Biserica ‘Sf. Ap. Petru si Pavel’ din Eforie Nord, dupa care, intre orele 17.00 – 18.30, se va face oprire pentru rugaciune si binecuvantare la Biserica ‘Sf. Maria’ din Constanta, urmand ca procesiunea sa continuie, incepand cu orele 18.30, spre Piata Ovidius, unde, la orele 20.00, sa fie intampinat de catre multimea credinciosilor si de catre preotii din Eparhia Tomisului, pentru ca apoi sa fie asezat pe baldachinul amplasat langa Catedrala arhiepiscopala’. Avionul cu Sfantul Odor va decola spre Grecia in dimineata zilei de 22 mai.





