Era duminică dimineața și pe Dealul Patriarhiei se urca pe două căi. Pelerinii, treziți dis-de-dimineață, stăteau în grupuri compacte, despărțite de garduri păzite de jandarmi, pe dreapta, în timp ce alți credincioși urcă încet, pe stânga, spre slujbă. Toți caută calea.
Dealul Patriarhiei miroase a busuioc, a crizanteme colorate de toamnă și a lumânări aprinse. Slujba se aude de jos, din Piața Unirii, și îi însoțește pe pelerini în drumul lor, pentru unii anevoios, pentru alții mai ușor, către moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, dar și către părtica din Lemnul Sfintei Cruci adusă din Grecia.
Îmbrăcați gros, ca pentru o toamnă ale cărei temperaturi se apropie de zero, oamenii așezați la coadă citesc rugăciuni și își ridică privirea doar atunci când jandarmii le fac semn că pot înainta. Cară după ei plase cu apă, cu ceva de-ale gurii, haine mai groase, poate o pătură, o șubă, lumânări și flori.
Alții, care s-au trezit deja sub razele timide ale soarelui, cântă așa cum au învățat la parohiile lor, sperând să își încălzească sufletele unii altora. Sunt femei cu baticuri negre pe cap, care și-au adus cu ele copiii sau nepoții. Sunt bătrâne încărunțite de vârstă, împuținate de boli sau încovoiate de spate, dar care privesc senin înainte ca și când nu ar avea nici o durere. Sunt bărbați veniți cu soțiile lor, cu câte un buchet de crizanteme în mână, cu fularele strânse în jurul gâtului, cu șubele de iarnă. La fiecare popas au vreme să își povestească unii altora necazurile și bucuriile. Se plâng de boli, de bătrânețe, de singurătate. Dar cei mai mulți se plâng de sărăcie. I-a atins pe ei, pe copiii lor plecați peste hotare, pe vecini, pe toți românii. Au venit să se închine la sfintele moaște și să se roage. Pentru ei, dar și pentru alții care nu au putut să ajungă.
„Numai asta ne mai salvează”
Doamna Silvia din comuna Nuci, județul Ilfov, a plecat de acasă cu microbuzul când abia răsărea soarele. A luat-o pe fata ei și a venit în Capitală pentru a se închina. Drumul i-a fost anevoios, căci femeia, care are aproximativ 60 de ani, a suferit deja două accidente vasculare minore, iar acum este în refacere. „Vin de cinci ani, în fiecare an. Mă rog pentru mântuirea sufletului”, spune doamna Silvia, iar ochii ei albaștri lăcrimează ușor, aproape imperceptibil. „Numai asta ne mai salvează”, își continuă fraza, după o scurtă pauză, ca de gândire. Dar nu a stat pe gânduri femeia, știa bine de ce a așteptat de la ora 7:00 la coada pelerinilor. Pauza din vorbire este din cauza accidentelor vasculare pe care le-a suferit. S-a rugat pentru sănătate, căci în urmă cu cinci ani se simțea foarte rău, a luat și tratament între timp, dar acum nu mai are bani pentru toate pastilele și nici putere. Se roagă și se luminează la față, iar privirea ei nu trădează încetineala cuvintelor pe care le rostește.
Urcă din nou Dealul Patriarhiei către slujba care are loc lângă catedrală și o așteaptă pe sora ei, care vine cu trenul de la Galați. Împreună au fost, nu în urmă cu mult timp, la Iași, la sărbătoarea Sfintei Parascheva. „Am plecat pe 13 cu microbuzul din Ilfov, am ajuns acolo seara, iar dimineața, chiar de ziua Sfintei, am ajuns în fața raclei”.
O mamă cu un copil de mână și cu unul în cărucior urcă pe dalele de piatră de pe Dealul Patriarhiei. „El e mic și bolnăvior”, spune despre copilul din căruț, care privește în gol.
Credincioșii se închină pentru sănătate, pentru înțelegere, pentru vremuri mai bune. Tradiționalul pelerinaj organizat anual în preajma sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, adună pelerini din toată țara. Mulți sunt cei veniți din provincie special pentru această sărbătoare. Au venit pregătiți, deoarece știu că este nevoie de răbdare pentru a ajunge la baldachinul din apropierea Catedralei patriarhale, pentru a săruta Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci și moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Dimitrie cel Nou.
Realitatea de dincolo de lume
Un teolog apusean descria participarea oamenilor într-un loc de pelerinaj cu aceste cuvinte: „Locurile de pelerinaj atrag turistul și pelerinul, tânărul și bătrânul, omul sănătos și bolnavul, familiile și indivizii, evlaviosul și curiosul, cel care face milostenie și hoțul de buzunare, cel ce caută de suflet și negustorul. Natura însăși a pelerinajului face ca diferențele sociale obișnuite să dispară, căci pelerinii în marea lor diversitate trăiesc experiența unui loc comun, bazat pe experiența unificatoare a pelerinajului. Pelerinajul însuși reflectă nu numai realitatea fundamentală a Bisericii, popor al lui Dumnezeu efectuând pelerinajul vieții, ci încă mai mult realitatea umanității însăși, totalitatea oamenilor în drum spre tainicul de-dincolo de lume. Acest misterios de-dincolo al umanității se poate vedea și trăi oarecum în pelerinaj”. Această realitate este căutată și de către credincioșii care ajunseseră ieri în jurul prânzului pe strada 11 Iunie, înconjurând practic aproape jumătate de Patriarhie. Doreau să fie mai aproape de Dumnezeu, de sfinți. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 27 octombrie 2010)
