Moaștele Sf. Dimitrie și ale Sf. Împărați Constantin și Elena au fost introduse în Catredrala Patriarhală

Catedrala Patriarhală și-a cinstit, la 21 mai, ocrotitorii, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Sute de credincioși au adus astăzi cinstire Sfinților Împărați Constantin și Elena și Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor ale căror sfinte moaște au fost așezate spre închinare în baldachinul din apropierea catedralei.

În cursul serii, în jurul orei 19:00, Sfintele moaște au fost purtate în procesiune, a fost înconjurată Catedrala Patriarhală, și așezate apoi în interiorul lăcașului de cult ocrotit de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Soborul de preoți și diaconi a fost format din slujitori ai Catedralei Patriarhale condus de către Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În anul 2002, la sărbătoarea hramului catedralei, o delegație a Bisericii Ortodoxe din Cipru a dăruit vrednicului de pomenire patriarh Teoctist Arăpașu o raclă cu părticele din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, aduse de la Mănăstirea Kykkos, împreună cu o copie după icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Evanghelist Luca, care se păstrează în mănăstirea cipriotă.

După aducerea moaștelor, cultul Sfinților Împărați Constantin și Elena a înflorit la Catedrala patriarhală. În fiecare an, în ziua prăznuirii lor, racla cu sfintele moaște este scoasă în procesiune și așezată spre închinarea credincioșilor, alături de racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…