Moaștele Sfântului Grigorie Dascălul la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea

După ce au fost purtate în pelerinaj timp de două zile la Mănăstirea Dintr-un Lemn, din comuna Frâncești, județul Vâlcea, Moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, aduse de la Mănăstirea Căldărușani, au poposit aseară, 20 aprilie 2013, și la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Delegația ce însoțește racla cu moaștele Sfântului Ierarh Calinic, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei și de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost întâmpinată la Centrul eparhial, în jurul orei 17:00, de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Eparhiei Râmnicului, însoțiți de un numeros sobor de preoți, diaconi, monahi și monahii. Alături de alesul sobor la acest eveniment au mai luat parte elevi seminariști, preoți și credincioși din oraș și din împrejurimi.

După primirea oficială Sfintele Moaște au fost purtate în procesiune până la Catedrala arhiepiscopală, unde au fost așezate la loc de cinste spre închinare, într-un baldachin special amenajat în fața Catedralei.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Gherasim a rostit un cuvânt de bun venit adresat delegației ce însoțește racla cu Moaștele Sfântului: „Am așteptat cu emoție sfântă această mângâiere duhovnicească a Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul în eparhia noastră. Este un har deosebit pentru noi toți. Este o zi cu totul aparte. De aceea, toți cei care ați lăsat fratele sau casa și ați venit să vă rugați împreună cu noi Bunul Dumnezeu să vă răsplătească și Sfântul Grigorie să vă păzească. Mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru că a binecuvântat pelerinajul cu racla moaștelor Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, mulțumim Înaltpreasfinției Voastre pentru inițiativa de mângâiere a fiilor duhovnicești din Eparhia Râmnicului, prin aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Grigorie, dar și ierarhilor, preoților, monahilor, monahiilor și credincioșilor participanți la aceste momente duhovnicești.”

Tot acum, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a rostit un cuvânt dedicat momentului. „Acest pelerinaj cu sfintele moaște ale Sfântului Grigorie Dascălul se înscrie în preocupările Bisericii noastre de a aduce cât mai aproape pe sfinți în viața credincioșilor și în locurile binecuvântate de Dumnezeu ca toată lumea să poată să se împărtășească din lucrarea Duhului Sfânt care este în sfinți și în același timp și în Biserică”, a spus ÎPS Părinte Irineu.

Slujbele rânduite pentru acest mare eveniment au debutat cu slujba privegherii oficiată de către un sobor de preoți și diaconi în frunte cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul. Răspunsurile la strană au fost date de către grupul de psalți ai Catedralei Arhiepiscopale și un grup de elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea condus de Pr. Prof. dr. Ion Gavrilă.

La finalul Vecerniei cu Litie, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat dimensiunea adâncă a sfințeniei și paternitatea spirituală a vrednicului Mitropolit al Țării Românești, Sfântul Grigorie Dascălul. „Aducerea moaștelor Sfântului Grigorie Dascălul în eparhia noastră reprezintă o alăturare a sfinților ca prieteni ai lui Dumnezeu, a Sfântului Calinic, a Sfântului Antim, care au păstorit această eparhie și iată a Sfântului Grigorie Dascălu care a păstorit și el Țara Românească. Să nu uităm faptul că Mănăstirea Căldărușani care are moaștele Sfântului Grigorie Dascălu a fost păstorită de Înaltpreasfințitul Gherasim vreme de 20 de ani ca stareț, între anii 1950 și 1970 și ne bucurăm că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat această aducere a moaștelor la Râmnic ca semn al prețuirii pentru eparhia noastră și ca recunoaștere pentru prietenia pe care a avut-o Sfântul Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului, cu Sfântul Grigorie Dascălul”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul.

Racla cu Moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul va rămâne spre închinare la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea până luni, 22 aprilie, când vor fi duse la Mănăstirea Căldărușani.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…