Moaștele Sfintei Mucenițe Ecaterina la Catedrala din Urziceni

Cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 29 martie – 1 aprilie 2012, vor poposi la Urziceni moaștele Sf. M. Mc. Ecaterina, din Episcopia Giurgiului, de la Mănăstirea Comana, după cum ne-a mărturisit Părintele Bogdan Ionuț Stancu, Protopopul Urzicenilor.

Este al patrulea an când sunt sfinte moaște la Urziceni. A devenit deja o tradiție ca în perioada Postului Mare credincioșii să se închine la sfinte relicve ale ‘casnicilor lui Dumnezeu’.

Dreptmăritorii creștini sunt așteptați pentru a întâmpina sfintele moaște joi, 29 martie, ora 17:00, la intrarea în oraș dinspre Slobozia (zona stadion). Se va purta apoi racla si icoana sfintei pe ‘calea sfinților’ spre Catedrală, cântând și mulțumind lui Dumnezeu. Timp de trei zile și trei nopți sfintele odoare vor rămâne în oraș și se vor înălța rugăciuni neîncetat. Pe toată durata pelerinajului biserica va fi deschisă.

Duminică 01 aprilie 2012, în ultima zi de pelerinaj, se va primi vizita Întâistătătorului Eparhiei, Preasfințitul Vincențiu, care va oficia Sf. Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…