Moment istoric în viața Parohiei Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Crivaia – Tarcău, Protopopiatul Piatra Neamț

Data de 9 septembrie 2012 va rămâne pentru totdeauna întipărită în memoria micii comunități din Crivaia – Tarcău, Protopopiatul Piatra Neamț, întrucât în această zi Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Înalt Preasfințitul Nikolaj Metodiev Sevastianov, Mitropolit de Plovdiv – Bulgaria, au sfințit biserica cu hramul ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din localitate și au oficiat Sfânta Liturghie în sobor numeros de preoți și diaconi, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. La finalul slujbei, pr. paroh Claudiu Ioan Panaite a fost hirotesit iconom stavrofor.

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, cele 52 de familii ale parohiei Crivaia – Tarcău, Protopopiatul Piatra Neamț, județul Neamț, i-au avut ca oaspeți pe Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și pe Înalt Preasfințitul Nikolaj Metodiev Sevastianov, Mitropolit de Plovdiv – Bulgaria, care au sfințit biserica parohială cu hramul ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’, a cărei construcție a durat patru ani. La manifestarea religioasă, alături de enoriașii din Crivaia, au participat peste o mie de credincioși din împrejurimi, veniți să asiste la slujbele religioase și să se închine în sfântul altar. Lăcașul a fost sfințit prin stropirea cu apă sfințită și cu Sfântul și Marele Mir, iar sfânta masă din altar a fost târnosită, împodobită și pregătită pentru slujbele cultului divin. După slujba de sfințire, IPS Teofan și IPS Nikolaj au săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de 20 de preoți și diaconi, pe o scenă amenajată în vecinătatea lăcașului de rugăciune.

După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Nicolaj Metodiev Sevastianov a ținut un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre ‘Biserica cea vie din România, rezultatul credinței poporului român’, arătând apoi caracteristicile Bisericii în general: ‘Biserica este cu adevărat casa lui Dumnezeu, unde El este împreună cu noi și unde auzim cuvântul lui Dumnezeu, întocmai ca Sfinții Apostoli la Cina cea de Taină. Biserica nu întâmplător are forma unei corăbii, ci aceasta este pentru că Cel care o conduce este Însuși Dumnezeu și pentru că Biserica este o nouă corabie precum cea a lui Noe; este cerul adus pe pământ’.

Spre finalul Sfintei Liturghii, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a adresat câteva cuvinte credincioșilor prezenți, vorbind despre însemnătatea cinstirii Sfintei Cruci în viața Bisericii și a credincioșilor. ‘Este o zi mare pentru mica obște parohială de aici și este sărbătoare mare pentru marea obște a Bisericii lui Hristos de pretutindeni. La sfințirea bisericii dumneavoastră, ați observat că semnul Sfintei Cruci este foarte prezent atât în slujba târnosirii, cât și în interiorul și în exteriorul lăcașului de cult. Ungând cu Sfântul și Marele Mir biserica, ca pe un prunc nou botezat, sau stropind-o cu apă sfințită, totul a fost făcut în semnul Sfintei Cruci. Lucrul acesta nu este întâmplător. Sfântul Apostol Pavel, în epistola citită astăzi, a spus că ‘mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume’ și continuă afirmând că pentru a avea milă, har și pace, trebuie să respectăm acest îndreptar, adică așezarea noastră sub semnul Sfintei Cruci’, a spus IPS Teofan.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a oferit Înalt Preasfințitului Nikolaj, în semn de prețuire, o icoană cu Mântuitorul Hristos, primind la rândul său, din partea Mitropolitului de Plovdiv, o mitră arhierească. A urmat apoi citirea hrisovului de sfințire de către pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamț, și hirotesia în iconom stavrofor a părintelui paroh Claudiu Ioan Panaite, care a oferit celor doi mitropoliți câte o icoană. Sărbătoarea sfințirii bisericii parohiei Crivaia s-a încheiat cu citirea rugăciunii de dezlegare de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…