La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sub semnătura pr. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, lucrarea Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu.
„Cartea pe care o avem în față tratează, printre altele, și una dintre cele mai agitate vremuri prin care a trecut poporul român în toată istoria lui, în fruntea căruia a strălucit personalitatea celui care întărea mii de hrisoave cu formula Din mila lui Dumnezeu, Io Costandin Basarab Brâncoveanu Voievod și Domn al întregii Ungrovlahii (Țării Românești – n.n.) dăruiesc…”, precizează prof. univ. dr. Panait I. Panait în prefața lucrării.
Cartea cuprinde mai multe informații cu privire la Sfinții Brâncoveni, dar și fotografii cu valoare de document, care sunt publicate în premieră.
„Argumentele istorice și documnetare care fac referire la odiseea mutării osemintelor Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu în Biserica Sfântul Gheorghe – Nou, descoperirea candelei Maricăi Brâncoveanu, precum și scoaterea la lumină a osemintelor Sfântului Constantin Brâncoveanu sunt dovezi concludente prezentate cu stăruință și metodic în această lucrare. Remarcăm de asemenea, și faptul că, prin grija autorului, sunt prezentate și fotografii cu valoare de document, care sunt publicate în premieră”, a mai precizat prof. univ. dr. Panait I. Panait în prefața lucrării.
Lucrarea cuprinde 93 de pagini.





