Pe 5 noiembrie, în prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiți, zi cunoscută în tradiția românească și ca „Moșii de toamnă”.
„Pentru a cuprinde un echilibru pentru toate anotimpurile se face o pomenire a celor adormiți și pentru primăvară și pentru toamnă. Primăvara de obicei se face pomenirea la Paștele blajinilor, în lunea din săptămâna întâia după Paști sau marțea din aceeași săptămână. Toamna se face în prima săptămână din noiembrie. Se săvârșește Sfânta Liturghie de dimineață și apoi se săvârșește slujba parastasului”, a explicat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
Cei adormiți sunt pomeniți și în sâmbăta dinaintea Înfricoșatei Judecăți, dar și în sâmbăta care precede praznicul Rusaliilor.
Următoarea pomenire de obște a celor adormiți se va face pe 18 februarie.