Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătorită astăzi în Biserica Ortodoxă Română

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi, 24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan este Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului și este ultimul prooroc al Vechiului Testament, informează Radio TRINITAS.

Viața si activitatea este reflectată în Sfintele Evanghelii, a menționat Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei și Harghitei: „Sfântul Ioan a predicat Botezul Domnului pe malul râului Iordan, în deșert, în al XV-lea an de domnie al lui Tiberiu, aceasta fiind o importantă corespondență istorică care corespunde anului 28/29 d. Hr. sau într-o cronologie siriacă aflăm faptul că Sfântul Ioan ar fi botezat în jurul anului 27/28. Toată activitatea Sfântului Ioan Botezătorul este orientată spre Mesia Hristos Domnul, pe Persoana, predica și botezul Său. Prin urmare, Sfântul Ioan este un precursor mesianic”.

Aflat la Biserica „Sfânta Ecaterina”, Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, din București, cu prilejul depunerii jurământului de credință a absolvenților 2010 ai instituției, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie și a ținut un cuvânt de învățătură în care a explicat semnificația acestui mare praznic: „Înțelegem din Evanghelia de astăzi că Sfântul Ioan Botezătorul este un rod al rugăciunii, o împlinire a proorocirilor Vechiului Testament. Înțelegem că puterea lui Dumnezeu este atât de mare încât acolo unde El voiește se biruiește rânduiala firii, întrucât Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia, din neamul lui Abia și al Sfintei Elisabeta, descendentă din neamul preoțesc al lui Aron, când aceștia se aflau la o vârstă înaintată și mai mult decât atât, Sfânta Elisabeta era și stearpă. Aceasta avea incapacitatea fizică de a da naștere la prunci. Totuși prin lucrarea lui Dumnezeu care a pregătit istoria mântuirii noastre încă din veșnicie, a făcut ca infirmitatea Elisabetei și legea firii, bătrânețea părinților să fie biruite de puterea și de mila lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul vedem că este rodul iubirii lui Dumnezeu pentru lume”, informează TRINITAS TV.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…