Mii de credincioși au participat în ziua slăvitului praznic al Învierii Domnului în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului’ și „Sf. M. Mc. Gheorghe’ din Giurgiu, la Slujba Învierii săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, informează episcopiagiurgiului.ro. La final, cei prezenți au primit Pastorala de Sfintele Paști transmisă de către Chiriarhul Giurgiului clerului și credincioșilor din eparhia noastră.
Totodată, la ceas de sărbătoare sfântă, Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului le-a vorbit celor prezenți despre sensul Sfintelor Paști: Învierea Domnului Hristos din morți este lumina care pătrunde până în locurile cele mai întunecate ale ființei umane, redându-i puterea renașterii de la moarte la viață. Hristos Cel înviat coboară până în cele mai de jos ale iadului din sufletul omenesc și alungă de aici moartea, întunericul păcatului și bezna deznădejdii. ,,Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului și ai sfărâmat încuietorile cele veșnice, care țineau pe cei legați, Hristoase’ spune cântarea Bisericii din această noapte a Paștilor. Pogorându-Se până la iadul care domină sufletele multor pământeni, Hristos le aduce acestora vestea cea mare a depășirii stării de iad în care se află. Iată pentru ce noi, creștinii, considerăm Învierea drept inima și sufletul credinței noastre. În acest context, avem datoria de a fi martori, apărători și mărturisitori ai Învierii lui Hristos, ai propriei noastre învieri și ai înnoirii a tot ceea ce există.
De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să păstreze unitatea și sfințenia familiei, să pună în sufletele curate și nevinovate ale copiilor învățăturile sfinte, bune și folositoare: Insuflați-le respectul pentru viața proprie și a semenilor și determinați-i să se simtă responsabili față de întreaga creație. Deschideți-le inimile ca să-L primească pe Hristos – Domnul Vieții. Înrădăcinați în ei creștineștile valori morale și spirituale ale neamului nostru. Istoria ne-a dovedit cu prisosință că izvorul dăinuirii noastre a fost Hristos și Biserica Sa, întemeiată de El pe vatra noastră străbună, a mai arătat Preasfințitul Părinte Ambrozie.





