Parohia doljeană Busu a îmbrăcat duminică, 16 octombrie 2011, haină de sărbătoare cu ocazia sfințirii bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Botezătorul”. Evenimentul, așteptat de aproape un secol, a fost marcat de prezența Înaltpreasfințitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, după cum informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia.
Situată la aproximativ 50 de kilometri de Municipiul Craiova, pe ruta Breasta – Rasnic Grecești, Parohia doljeană Busu a adunat, în Duminica a XXI-a după Rusalii, peste două sute de credincioși, cu ocazia sfințirii bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Botezătorul”. Slujba de târnosire a lăcașului de cult și Sfânta Liturghie au fost oficiate de IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
„Sufletul omului însetează după Cuvântul lui Dumnezeu”
La finalul slujbei, credincioșii prezenți au ascultat cuvântul de învățătură al IPS Irineu, care a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală, Pilda Semănătorului. În acest context, Mitropolitul Olteniei a arătat că, încă de la Botez, omul este chemat să fie asemenea pământului celui roditor din Evanghelie: „Fiecare dintre noi suntem țarina lui Dumnezeu. Așa cum pământul, dacă rămâne fără sămânță și nepregătit pentru semănat, se umple de spini și pălămidă, la fel și sufletul nostru, dacă nu are cuvântul lui Dumnezeu, se înrăiește și moare. Iată pentru ce a venit Mântuitorul Hristos în lume! El a văzut că suntem înțeleniți de spinii acestei vieți. Cu toții ne regăsim în cuvântul Evangheliei de astăzi. Avem în față mai multe tablouri: tabloul omului păcătos, precum piatra, drumul sau țarina plină de mărăcini și tabloul omului credincios, asemenea pământului bogat”.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a arătat că numai un suflet sănătos, dezlipit de patimi și ispite, este capabil să primească Cuvântul lui Dumnezeu și să aducă rod însutit de credință și fapte bune: ‘În mâna Lui sunt zilele existenței noastre și numai El știe să le numere. De aceea grija noastră trebuie să se îndrepte întotdeauna spre suflet. Fără suflet trupul este mort, putrezește și se face tot una cu pământul. Prin urmare, sufletul este acela care trebuie îngrijit și pregătit pentru primirea seminței celei bune. Pentru aceasta Dumnezeu a trimis în lume pe Sfinții Săi Apostoli, care la rândul lor au așezat în Biserică episcopi și preoți, pentru a vorbi despre Cuvântul Său. În acest mare dar stă toată bogăția Bisericii noastre, pentru că aici s-a păstrat și de aici s-a transmis Sfânta Evanghelie. În viața poporului român Cuvântul lui Dumnezeu a fost așezat întotdeauna la loc de mare cinste. Cu câtă migală și trudă au transcris strămoșii noștri Psaltirea sau Sfânta Scriptură, poate cu mult înaintea altor popoare din Europa. Aceasta înseamnă că există o sete după Dumnezeu. Sufletul omului însetează după Cuvântul lui Dumnezeu. Iată de ce trebuie să păstrăm aceste mărgăritare de mare preț permanent în inimile noastre, pentru a aduce rod însutit și înmiit”.
Pentru osteneala depusă la ridicarea sfântului lăcaș de închinare, părintele paroh Aurel Militatu a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. La propunerea părintelui protoiereu Teodor Ciontu, au fost acordate mai multe gramate de mulțumire pecetluite cu semnătura IPS Părinte Mitropolit Irineu.
Piatra de temelie a fost pusă în anul 2005
Ridicarea acestui lăcaș de cult în Parohia Busu este o năzuință mai veche a credincioșilor. În urmă cu aproape o sută de ani (1904), vechea biserică din lemn a parohiei a fost distrusă în totalitate de un incendiu. Încercările de ridicare a unei noi biserici s-au concretizat abia în anul 2005, prin punerea pietrei de temelie la actualul lăcaș de închinare. Lucrările au fost finalizate prin sprijinul financiar al Secretariatului de Stat pentru Culte, cu osteneala enoriașilor și a autorităților locale.





