Fariseul a rămas în urma vameșului, tocmai pentru că s-a lăudat cu faptele lui bune (Lc. 18). Dacă vrei să arăți lumii o faptă bună, nu te lăuda, și atunci te-ai arătat mai mare! Nu socoti că ai săvârșit mare lucru când ai făcut ce trebuia să faci. Dacă ne socotim păcătoși atunci când suntem păcătoși, precum și suntem, ne îndreptăm cum s-a îndreptat și vameșul, cu cât mai mult ne vom îndrepta când ne socotim păcătoși deși suntem drepți? Dacă smerenia face din păcătoși drepți – cu toate că aceasta nu-i smerenie, ci o recunoaștere a propriei stări sufletești -, deci dacă recunoașterea propriei stări sufletești poate atât de mult asupra păcătoșilor, gândește-te ce minuni poate săvârși smerenia asupra drepților! Nu strica deci, prin îngâmfare și laudă, ostenelile tale! Nu-ți pierde sudorile! Nu alerga în zadar! Nu-ți irosi toată munca, după ce o viață întreagă te-ai ostenit! Stăpânul știe mai bine decât tine faptele tale! El nu trece cu vederea nici un pahar de apă pe care l-ai dat!. Un bănuț dat, un suspin numai, pe toate le primește Stăpânul cu multă dragoste; își aduce aminte de ele și le dă mare plată. Pentru ce vorbești mereu de faptele tale cele bune și mi le pui necontenit în fața ochilor? Nu știi că dacă te lauzi nu te mai laudă Dumnezeu? Și, dimpotrivă, dacă te smerești, nu încetează a te lăuda înaintea tuturora. Stăpânul nu vrea ca ostenelile tale pentru săvârșirea faptelor bune să fie micșorate! Dar pentru ce spun să fie micșorate? Face totul ca să te încununeze chiar pentru fapte mici și cercetează, căutând prilejuri, să te scape de gheenă.
(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia III, V, în col. PSB, vol. 23, p. 40)
