Episcopul Grigorie Leu a rămas în istoria Bisericii mai ales pentru evenimentul nefericit de care a avut parte la începutul anului 1949. La adoptarea noului Statut de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, prin care instituția arhiereului-vicar sau unele eparhii istorice erau desființate, evident la cererea puterii comuniste, la 23 februarie 1949, Episcopia Hușilor dispărea, prin comasare cu Eparhia Romanului. La nici o zi, Ministerul Cultelor trimitea o adresă către episcopul Grigorie Leu, prin care îl anunța că eparhia îi fusese desființată și primea un domiciliu la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, care urma să se organizeze în jurul fostei catedrale hușene. La prima vedere ar părea că unul dintre responsabili ar fi însuși patriarhul Justinian. În realitate, totul plecase de la dorința statului de a controla Biserica. În septembrie 1948, autoritățile comuniste adoptaseră o lege prin care se prevedea ca bisericile să nu poată avea unități administrativ-canonice sub 750.000 de credincioși. Așadar, statul se înarmase cu norme legale pe care să le aplice la adoptarea noilor statute ale cultelor. Grigorie Leu a știut de aceste mașinațiuni ale statului, și-a pregătit credincioșii încă de la Crăciun, dar a sperat în păstrarea eparhiei sale. Probabil că adresa de la Ministerul Cultelor care îl anunța de acest lucru i-a provocat o mare durere în suflet. A mers la București, unde și-a manifestat dorința de a renunța la scaunul eparhial, în schimbul păstrării eparhiei. Nu a fost acceptat, fiind chiar certat de Petru Groza pe motiv că fiul său, Victor Leu, vorbește la Radio Londra împotriva regimului. Întors la Huși, episcopul Grigorie Leu a decedat.
Acesta a fost poate motivul care l-a mobilizat pe preotul Nicolae Hurjui să întreprindă o frumoasă cercetare pe biografia episcopului Grigorie Leu. Demersul s-a finalizat într-o lucrare cu titlul: „Omul și fapta – Episcop Grigorie Leu”, tipărită la Episcopia Hușilor, în 2000, 237 p. Este o lucrare apărută de peste un deceniu, dar am putea spune esențială pentru cunoașterea și înțelegerea personalității, a contextului istoric, a vieții și a operei celui care a fost Grigorie Leu arhiereul. Cartea este rodul unor cercetări serioase în arhive confesionale de la București, Iași, Huși, Argeș, Galați, Mănăstirea Neamț și în cele ale statului, acolo unde viața i-a purtat pașii lui Grigorie Leu. Nicolae Hurjui a coroborat documentele de arhivă cu informații prețioase în urma cercetărilor din biblioteci, unde s-a aplecat asupra periodicelor și lucrărilor bisericești, în special de până în 1948. Cu acest bagaj informațional a trasat coordonatele biografice ale episcopului Grigorie, din care punctăm: „Început de drum în viață și de afirmare a sa în spiritualitatea ortodoxă și școala românească”; „Orizonturi spre slujirea arhierească, misionarism și cultură”; „Abordări sociologice și patriotice ca episcop al Argeșului”; „Vlădica Grigorie Leu, episcop de Huși, bun gospodar preocupat de cultură și susținător al națiunii în momente cruciale” și „Asfințit de soare la Eparhia Hușilor. Sfârșitul vieții”. Din cuprinsul cărții reiese un aparent limbaj plin de patos al autorului, dar cu o abordare critică, de profunzime, de multe ori psihologică atât asupra personajului central, cât și a actorilor secundari. De puține ori, poate, în lucrări de istorie bisericească am întâlnit abordări psihologice și chiar sociologice. Aceasta pentru că episcopul Grigorie, în pastorația sa, mai ales în planul combaterii sectelor, a apelat la instrumentele sociologiei creștine. Apoi, episcopul Grigorie a dat dovadă în multe situații de o verticalitate exemplară în relația cu statul, neangajându-se politic sau fără să accepte compromisuri. Bunăoară, când era episcop la Argeș, într-un ținut dominat politic de Armand Călinescu, unul dintre politicienii de casă ai regelui Carol al II-lea, Grigorie Leu afirma cu regret: „În loc ca statele să apeleze la ajutorul Bisericii care dă lumii pacea și adevărata lumină, fiindcă formează sufletele pentru viața eternă, dimpotrivă, Biserica se milogește pentru traiul gospodăresc al slujitorilor ei”. Așa afirma atunci, așa a rămas prin atitudine în vremea guvernării legionare și antonesciene, așa s-a manifestat la începutul regimului comunist și de aceea a avut de suferit. În cartea sa, Nicolae Hurjui surprinde aceste secvențe esențiale din prestația episcopului Grigorie Leu în vremuri de restriște pentru poporul român. Și de aceea episcopul hușean a cunoscut moartea martirică, după cum autorul cărții susține. Decesul se pare că i-a fost provocat prin otrăvire după întâlnirea avută cu Petru Groza.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 1 iulie 2013)
