O biserică ridicată de Ștefan cel Mare în Țara Românească

Până în anul 1898, în orașul Râmnicu Sărat mai exista o bisericuță, cu hramul ‘Cuvioasei Parascheva’, a cărei pisanie din 1704 dădea mărturie că fusese zidită de marele Ștefan, voievodul Moldovei. Alte informații nu există despre această biserică. În schimb, știm că la Râmnic, în 8 iulie 1481, Ștefan cel Mare a obținut o victorie asupra oștilor lui Basarab Țepeluș, după cum ne arată pisania bisericii din Bădeuți și letopisețul lui Grigore Ureche. Basarab fusese domnitorul așezat de Ștefan cel Mare în locul lui Radu cel Frumos, pe care îl învinsese în 1473. Prin urmare, se poate susține că biserica din orașul muntean a fost zidită de voievodul moldav între 1473 și 1481 sau după 1496, când între cele două țări s-a statornicit o pace. Arhitectura bisericii ștefaniene o respecta pe cea moldovenească, simplă, în formă de navă, cu absidă în dreptul altarului, dar care a suportat o serie de modificări la refacerea de la începutul secolului al XVIII-lea, după cum se poate vedea în fotografia de epocă. Biserica lui Ștefan din Râmnic a fost demolată pe motiv că nu mai putea fi consolidată sau restaurată. Pe locul acesteia a fost ridicată o altă biserică-catedrală, care în timpul regimului comunist a fost flancată de mai multe blocuri. (Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 9 aprilie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…