O carte despre mărturisirea experienței întâlnirii cu Hristos cel Înviat

La Editura „Basilica” a Patriarhiei Române a apărut cartea „Învierea Mântuitorului în memoria narativă a Evangheliilor”, scrisă de Părintele Constantin Preda, conferențiar la catedra de Teologie biblică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, informează TRINITAS TV.

Volumul, apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, subliniază faptul că Învierea Domnului a fost confirmată de martori ai arătărilor Sale post-pascale, care au devenit mărturisitori ai experienței întâlnirii cu Hristos Cel înviat. Astfel, Evangheliștii au păstrat și au transmis mai departe memoria narativă, și nu un concept despre înviere. Pe de altă parte, Învierea este un eveniment care nu a avut loc în afara istoriei, ci în cadrul acesteia. Relatările pascale, cu toată diversitatea lor, trebuie considerate ca fiind procedee literare prin care este exprimată aceeași credință. De aceea arătările Mântuitorului Hristos înviat sunt descrise ca niște „întâlniri”, în limbajul experienței sensibile, căci doar așa puteau exprima Evangheliștii ceea ce au trăit.

Cartea „Învierea Mântuitorului în memoria narativă a Evangheliilor” poate fi procurată de la librăriile Patriarhiei Române, depozitele de colportaj, precum și de la pangarele lăcașurilor de cult.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…