O cruce de 34 de metri veghează ținutul Fălticenilor

La începutul acestei luni, la Rădășeni, în județul Suceava, a fost sfințită și așezată pe cea mai înaltă colină a satului – Dealul Cetățuia – o cruce de fier de 34 de metri. Crucea, realizată cu sprijinul financiar al Primăriei Rădășeni, va fi vizibilă și pe timpul nopții, grație unui sistem performant de iluminat ce utilizează energie solară, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Slujba de sfințire a crucii de la Rădășeni a fost oficiată de 9 preoți fii ai satului, împreună cu părintele paroh Constantin Rotar, preot la Biserica de lemn ‘Sf. Mercurie și Ecaterina’ din localitate. ‘Acolo s-a dorit înălțarea unei cruci încă din 1938. Locul era marcat cu o cruce mică, de fier de către gen. Ion Lovinescu. Ne-a ajutat Dumnezeu și am reușit să ducem acest gând la bun sfârșit. Această sfântă cruce va proteja nu numai satul, ci și întreg ținutul Fălticenilor, fiind vizibilă până aproape de Suceava’, a explicat părintele Constantin Rotar.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…