Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Municipiul Curtea de Argeș a îmbrăcat haine de sărbătoare. Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Calinic a sfințit astăzi, 30 ianuarie, noua biserică a parohiei, după cum ne informează Radio TRINITAS. Lăcașul de cult este construit în stil maramureșean.
La finalul slujbei de târnosire, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit tuturor celor care au contribuit la ridicarea lăcașului.
„Mulțumim tuturor credincioșilor care au sprijinit cu drag și au așteptat să se ridice această biserică și să participăm la sfintele slujbe. Mulțumim epitropilor, consiliului parohial și credincioșilor care au vegheat și au așteptat ziua de azi”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Noua biserică este construită în cartierul Ivancea din municipiul Curtea de Argeș, lucrările fiind executate în perioada 2006-2011, de o echipă de meșteri din localiatatea maramureșeană Bârsana, informează TRINITAS TV.





