O nouă emisiune la TRINITAS TV

TRINITAS TV ne informează că va introduce în grilă o nouă emisiune dedicată obiceiurilor și tradițiilor românești, „Magazin folcloric”, ce va fi difuzată în fiecare duminică, începând cu 16 august, de la ora 14:00.

Cunoscuții interpreți de muzică populară, Andreea Haisan și Paul Ananie, reprezentanți ai generației tinere, vor fi gazdele emisiunii și vor aduce în fața micului ecran elemente autentice din folclorul nostru.

„Magazin folcloric” este o emisiune realizată în co-producție cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, ce va aduce în atenția publicului TRINITAS TV invitați de seamă din domeniul etnografiei și al folclorului, dar și tineri interpreți de muzică populară românească, aflați la început de drum. Telespectatorii vor descoperi cum se îmbrăcau străbunii noștri, prin intermediul rubricii dedicată elementelor de port popular. Vor avea ocazia să călătorească și să participe, prin intermediul reportajelor, la diferite evenimente folclorice atât din București, cât și din țară.

Printre invitații emisiunii se numără Iuliana Tudor – realizator TVR, Elise Stan – etnomuzicolog, Paula Popoiu – director, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Acad. Sabina Ispas – director, Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române, Doina Ișfanoni – etnolog, Narcisa Știucă – etnolog, precum și cunoscuți interpreți de muzică populară.

Emisiunea este difuzată din 16 august în fiecare duminică, de la ora 14:00, la TRINITAS TV și poate fi urmărită și online, pe pagina www.trinitastv.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…