Sărbătorim mâine ziua Unirii Principatelor Române, la 155 de ani de la evenimentele petrecute pe Dealul Mitropoliei din București, când Adunarea Electivă a Țării Românești alegea domnitor pe Alexandru Ioan Cuza, domnul ales al Moldovei. Despre importanța zilei de 24 ianuarie 1859 pentru poporul român a vorbit acad. prof. dr. Dan Berindei, vicepreședintele Academiei Române.
Domnule academician Dan Berindei, care a fost contextul istoric al evenimentelor petrecute în Iași și București la 5, respectiv 24 ianuarie 1859?
Procesul politic care a avut loc a fost marcat de evenimentele legate de Războiul Crimeei și de urmările sale, de Congresul de la Paris din 1856 și de tratatul care s-a încheiat între Puteri în urma acestui congres. Statutul internațional al Principatelor a fost modificat prin hotărârea Marilor Puteri, în sensul că a fost menținută suzeranitatea otomană, dar Principatele au ieșit de sub protectoratul Rusiei și au intrat sub garanția colectivă a celor șapte Mari Puteri ale Europei. Pe de altă parte, însă, lucru deosebit de pozitiv a fost intenția acestor Puteri de a da o altă înfățișare acestui spațiu românesc, sau cel puțin unei părți din el, partea principală reprezentată de Moldova și Țara Românească. În consecință, nu numai că s-au luat anumite hotărâri referitoare la români și la modernizarea lor, dar, totodată, s-a hotărât chiar ca românii să fie consultați. De aici a apărut ideea Divanurilor sau Adunărilor ad-hoc, care s-au întrunit în 1857 și care au fost prezidate, în fiecare țară, de mitropolit: în Moldova de Sofronie Miclescu, în Țara Românească de Nifon Rusăilă.
Ați amintit de cei doi mitropoliți care au prezidat atât Divanurile, cât și Adunările Elective. Cât de important a fost aportul reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române în pregătirea și realizarea Unirii Principatelor?
Momentul crucial de la 24 ianuarie 1859, prin care a apărut pe harta Europei un nou stat național, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, a fost legat strâns de Biserica Ortodoxă, atât în final, cât și pe tot parcursul acțiunii precedente, care a durat o jumătate de deceniu și în care clerul a avut rolul său, atât în Moldova, cât și în Țara Românească. Înăuntrul adunărilor au figurat, de asemenea, reprezentanți ai clerului, aleși și ei pentru a reprezenta o categorie importantă din acea vreme, care să adauge la revendicările care urmau a fi exprimate și această componentă esențială pentru orice societate. Prezența clericilor a contat foarte mult, mai ales începând din anii 1855-56. La slujbe, în predici, preoții făceau aluzii la problema unirii și mulți dintre ei chiar transmiteau enoriașilor îndemnul de a sluji această cauză. Astfel se și explică răsunetul extraordinar pe care l-a avut această idee, pentru că a fost slujită de toată lumea. Biserica a avut rolul ei firesc de a stimula această acțiune de apropiere care avea să se dovedească atât de utilă în existența românilor.
(Interviul integral îl puteți citi în Ziarul Lumina din 24 ianuarie 2013)
