Părintele Dumitru Stăniloae este considerat unul dintre cei mai mari dogmatiști ortodocși ai secolului XX, dar și un reprezentant remarcabil al mișcării neopatristice. Se împlinesc în aceste zile 110 ani de la nașterea lui. Mărturia credinței, prinsă în cuvintele sale: „Hristos este pentru mine totul. Este modelul de Om care a învins suferințele pentru că le-a răbdat, și le-a răbdat nu pentru că ar fi fost obligat să le suporte, ci pentru că le-a luat de bunăvoie”, ne pune în față o personalitate cu o viață aleasă, dedicată slujirii lui Dumnezeu, o viață nestrăină Crucii și umilințelor. În ciuda împotrivirilor, părintele Stăniloae a învins. Opera sa, un reper pentru urmași, nu este o speculație sterilă, ci rodul trăirii sale.
Data nașterii marelui teolog român (după cum scrie fiica sa, Lidia Stăniloae, în cartea „Lumina faptei din lumina cuvântului: Împreună cu tatăl meu Dumitru Stăniloae”) este 16 noiembrie 1903. Părintele Stăniloae s-a născut în comuna Vlădeni, județul Brașov, din părinții Irimie și Reveca. El a fost cel de-al cincilea copil al familiei.
„Un popor care poartă haine albe e un popor de oameni curați!”
Vlădeni este un sat de munte, aflat între Țara Bârsei și a Oltului, pe șoseaua ce duce de la Brașov spre Făgăraș, la poalele Măgurei Codlei.
Părintele iubea lumea rurală; înțelegea Biserica și satul ca o comunitate creștină, autentică. În dialog cu fiica sa, afirma: „ș…ț uită-te la toți oamenii din sat. Nu vezi unul neîngrijit și flenduros. Un popor care poartă haine albe e un popor de oameni curați! ș…ț Oamenii ăștia cred în ceva, au jaloane clare de existență. ș…ț Nu-s bătuți de toate vânturile, în toate direcțiile, ca orășenii”. Prin intermediul revistei „Gândirea”, condusă de Nichifor Crainic, părintele Stăniloae va dezvolta lumea satului ca model de iubire și trăire pentru comunitățile ortodoxe. „Am fost crescut în acest spirit: o Biserică foarte importantă și foarte apropiată de popor, care se ocupa nu numai de probleme religioase, dar și de toate problemele poporului. Eu însumi am fost educat în acest climat. Poporul avea întreaga Tradiție a Bisericii. Și astăzi mă inspir încă din viața familiei mele, a satului și poporului.”
Șef de promoție la prestigiosul Liceu „Andrei Șaguna”
Școala primară o urmează între anii 1910 și 1916, în satul natal. Prin inteligența sa deosebită atrage atenția învățătoarei. Datorită calităților sale, învățătoarea a insistat mult pe lângă tatăl său să-l trimită mai departe la studii. În urma insistențelor învățătoarei, la care s-au adăugat și cele ale bunicii, Dumitru Stăniloae ajunge la Liceul Confesional Ortodox „Andrei Șaguna” din Brașov, liceu cu mare tradiție culturală și spirituală, cu profesori eminenți pentru cultura transilvăneană, care a dat României 49 de academicieni remarcabili. În Brașov, tânărul Dumitru a stat în gazdă în casa unui sas, Johan, de pe Ulița lungă, și dormea într-un pat din bucătărie, sub care își ținea cărțile și hainele. În acest liceu, tânărul elev s-a remarcat, obținând astfel bursa „Emanoil Gojdu”, ceea ce a însemnat o ușurare materială pentru familie. Printre profesorii pe care i-a iubit și admirat s-au numărat profesorul Nicolae Cristea și Axinte Baciu. Eminentul elev termină prestigiosul liceu ca șef de promoție, în anul 1922. La Liceul „Andrei Șaguna”, tânărul Dumitru își va dezvolta cunoștințele lingvistice prin studierea limbilor moderne, franceza și germana, dar și prin începerea studierii limbilor clasice. După profunde preocupări filozofice, căutările l-au condus pe tânărul Dumitru către teologie. Astfel, la intervenția unchiului său, părintele Iordan de la Budila, el primește de la mitropolitul Nicolae Bălan o bursă de studii la Facultatea de Teologie din Cernăuți. Deși această facultate era vestită prin profesorii ei, adevărate celebrități în lumea universitară, metodele scolastice de predare l-au dezamăgit și l-au făcut să părăsească teologia. În anul următor se duce la București, la Facultatea de Litere și Filozofie, în căutarea adevărului absolut. După un an se întoarce la Teologie definitiv. La Cernăuți leagă prietenii cu Nicolae Popovici, viitorul episcop al Oradiei, cu Iosif Vințan, viitor preot la Orăștie, și cu profesorul Loichiță.
În anul 1927 își ia licența la Cernăuți, cu tema „Botezul copiilor”, lucrare bazată pe contribuții noi și substanțiale, biblice și patristice.
Familiar cu operele marilor teologi occidentali contemporani
La terminarea studiilor, mitropolitul Nicolae Bălan l-a trimis la studii în străinătate pentru ca să își pregătească doctoratul. La Atena a stat un an, timp în care și-a însușit temeinic limba greacă, atât cea modernă, cât și cea clasică. În vechea Capitală elenă, el a descoperit scrierile Sfinților Părinți, pe Dositei al Ierusalimului și pe Grigorie Palama. În Grecia, a înțeles ce înseamnă de fapt teologia și că destinul lui era acolo unde-L călăuzise Domnul. Operele și manuscrisele Sfinților Părinți au avut o influență decisivă asupra gândirii și operei sale. Părintele Stăniloae nu doar le-a tradus și comentat, ci le-a și trăit.
În Germania a studiat un semestru la Berlin și unul la München. În aceste centre universitare i-a studiat pe filozofii germani Heidegger, Kant, precum și pe teologii occidentali Karl Barth, E. Brunner, Hans Urs von Balthazar și Karl Rahner.
În 1928 și-a susținut doctoratul cu teza a cărei temă a fost „Viața și activitatea Patriarhului Dositei al Ierusalimului și legăturile lui cu Țările Române”, la Facultatea de Teologie de la Cernăuți.
În 1929 a fost numit de mitropolitul Bălan profesor la Academia Teologică din Sibiu. A predat întâi istoria Bisericii Universale, după care a trecut la Catedra de dogmatică. Deși nu împlinise încă 27 de ani, era iubit de studenți și admirat pentru sublimitatea cursurilor, pentru viziunea teologică, patristică și filocalică. Nu ridica niciodată vocea, nu ironiza, nici repezea, dar impunea respect atât prin capacitatea sa intelectuală, cât și prin caracterul integru. Locuința sa era aproape de Școala Militară, la o nemțoaică bătrână care închiria camera. Sfântul Grigorie Palama îl preocupa permanent și fotocopiile manuscriselor pe care le-a adus de la Paris și Atena erau întotdeauna prezente pe masa lui de lucru.
În acea perioadă, o întâlnește pe Maria Mihu, fiică de preot, din Șura Mare, studentă la Academia Comercială în anul I, cu care se va căsători peste câteva luni. Ea era o ființă de un devotament rar, foarte inteligentă, cu credință și cu dragoste pentru ceilalți. Nu de puține ori, părintele a mărturisit că fără prezența și sprijinul ei n-ar fi putut realiza vasta sa operă teologică.
După căsătorie, părintele Dumitru cu preoteasa Maria s-au mutat într-o locuință mai mare, pe șoseaua Carmen Sylva. Acolo li s-au născut gemenii, urmând ca peste 2 ani să apară și Lidia. Durerea se abate asupra familiei părintelui atunci când băiețelul de 4 luni și jumătate moare.
În anul 1937, mitropolitul Bălan i-a oferit părintelui Stăniloae postul de rector al Academiei Teologice, în locul lui Nicolae Colan, care tocmai fusese ales episcop la Cluj. Astfel, părintele și familia sa s-au mutat în locuința rectorului, pe Strada Mitropoliei, unde au stat până în toamna anului 1947, când s-au mutat la București.
Ca ucenic apropiat și secretar conștiincios, părintele Dumitru Stăniloae l-a avut pe părintele Serafim Popescu, de la Mănăstirea Sâmbăta.
După câțiva ani de profesorat, în 1934, mitropolitul i-a încredințat conducerea ziarului „Telegraful Român”. Pentru părintele Stăniloae, aceasta era o muncă onorifică, deoarece dânsul pregătea articolul de fond și se ocupa de partea redacțională. În acest ziar va promova pentru prima dată o sinteză dintre Ortodoxie și românism. În paralel, părintele Dumitru a colaborat și la revista „Gândirea”, a lui Nichifor Crainic, cu articole teologice, filozofice și estetice, dar și la ziarul „Țara”, al lui Grigore Popa. De asemenea, a făcut parte din redacția revistei „Luceafărul”, prin intermediul căreia a intrat în contact cu personalitățile culturale ale Clujului, printre care erau: doctorul Victor Papilian, Iuliu Hațieganu, rectorul universității, profesorul Gheorghe Popovici Boscu și profesorul Goia.
„O să am mulți ani de tradus…”
Conform mitropolitului Nicolae Bălan, Nichifor Crainic a fost cel de-al doilea mentor al părintelui Stăniloae. Tot la Sibiu, părintele Stăniloae începe traducerea Filocaliei. Această operă filologică și teologică se leagă de Mănăstirea Sâmbăta de Sus și de prietenia cu părinții Arsenie Boca și Serafim Popescu. Părintele Arsenie Boca i-a adus o parte din manuscrisele filocalice din Muntele Athos, l-a ajutat cu transcrierea textelor, dar și cu realizarea copertei. Emil Cioran îi va scrie o scrisoare părintelui Stăniloae și-i va spune: „Filocalia este cel mai mare monument literar al culturii române…” Pe măsură ce înainta cu traducerea, i se contura tot mai concret proiectul de a traduce integral Filocalia. „O să am mulți ani de tradus. Dar ce minunate lucruri se ascund acolo… Merită să lucrezi toată viața…” Până atunci predase dogmatica după cursul lui Andrutsos, pe care-l tradusese. Acum repeta mereu: „Va trebui să scriu o dogmatică. De abia după ce-i citești pe Sfinții Părinți poți scrie o dogmatică”. Acest gând părintele Stăniloae l-a împlinit așa cum nimeni nu a mai reușit în teologia românească.
La plecarea lui Irineu Mihălcescu ca mitropolit la Iași, părintele Dumitru a fost chemat să ocupe Catedra de dogmatică la Facultatea de Teologie din București. Pentru a-i face chemarea, veniseră la Sibiu decanul Petre Vintilescu și profesorul Ispir. Părintele Dumitru Stăniloae voise să accepte propunerea, dar preoteasa Maria și mitropolitul Nicolae s-au opus în mod vehement.
Între timp, catedra a fost ocupată de Nicolae Chițescu, în schimb, se eliberase Catedra de teologie mistică. Nichifor Crainic fusese arestat curând după 23 august 1944, împreună cu toți cei din guvernul antonescian. Facultatea de la București i-a propus părintelui în 1946 să ocupe catedra vacantă. De data aceasta, preoteasa Maria a fost cea care a insistat să plece la București și părintele a anunțat facultatea că acceptă propunerea de a deveni profesor de mistică. La începutul anului 1947 a ocupat Catedra de teologie ascetică și mistică la București.
Întâlnind pe Dumnezeu în rugăciune
Faima părintelui ajunsese în București odată cu publicarea primelor patru volume ale Filocaliei la Sibiu. Părintelui îi plăcea atmosfera culturală și spirituală a marelui oraș, unde exista o pleiadă de intelectuali cu preocupări care o apropia de el. Printre cele mai deosebite personalități cu care părintele s-a împrietenit în București s-au numărat părintele Benedict Ghiuș, Ștefan Todirașcu și poetul Vasile Voiculescu. În anul următor (1948), a ajuns profesor de dogmatică și simbolică la Institutul Teologic Universitar din București.
În paralel cu Catedra de teologie dogmatică, mistică și ascetică, a susținut și o amplă activitate științifică în revistele Bisericii („Ortodoxia”, „Studii Teologice”, „Biserica Ortodoxă Română”, „Glasul Bisericii”).
Conferențiază de câteva ori la întâlnirile „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim, fără ca să facă parte din acest grup. În urma acestor conferințe susținute la rugămintea membrilor va avea mari supărări și încercări. Una dintre încercări este condamnarea sa la 5 ani de închisoare.
În închisoare, părintele Stăniloae a trăit martiriul neamului românesc și a învățat rugăciunea inimii.
După eliberare, la intervenția patriarhului Justinian, în 1965 este reintegrat ca profesor și funcționează astfel până în 1973, când este pensionat pentru limită de vârstă.
Viața și opera părintelui pot fi rezumate desfășurându-se sub patru coordonate: descoperirea Sfinților Părinți ai Bisericii și promovarea teologiei palamite, adică a doctrinei energiilor necreate; readucerea în centrul teologiei a dogmelor Sfintei Treimi și a Hristologiei (o mărturisesc cărțile „Iisus Hristos – Restaurarea omului”, „Chipul nemuritor al lui Dumnezeu în om”, „Iisus Hristos, Lumina lumii și îndumnezeitorul omului”); mișcarea filocalică prin traducerea Filocaliei în 12 volume și „Cursul de ascetică și mistică”; în fine, unitatea teologică bazată pe tripticul Dogmatică-Spiritualitate-Liturgică.
Într-un articol despre părintele Stăniloae, mitropolitul Bartolomeu Anania afirma: „Născut la Vlădenii Făgărașului, părintele Stăniloae este darul cel mai prețios pe care pământul Transilvaniei l-a făcut văzduhului nostru național.
Pentru întreaga sa activitate teologică, părintelui Dumitru Stăniloae i s-au acordat din partea mai multor universități titlul de Doctor Honoris Causa.
În prezent, două instituții teologice îi poartă numele acestui mare părinte și învățător al neamului românesc: Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași și Seminarul Teologic Ortodox din Brașov.
Costion Nicolescu amintește într-un articol faptul că la un curs, în timp ce dânsul și colegii săi îl așteptau pe părintele Stăniloae, în locul acestuia a intrat pr. prof. Ilie Moldovan, care
le-a spus niște cuvinte memorabile la adresa părintelui Stăniloae: „Grecii spun că sunt trei sfinți cu denumirea de „Teologul”. Noi românii spunem că sunt patru, pentru că îl socotim și pe părintele Stăniloae”.
Mărturia vieții părintelui Stăniloae poate fi rezumată în credința sa că Dumnezeu este iubire și că Ortodoxia este religia iubirii.
„L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărți, în idei și simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii că e cu putință să-L întâlnești pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Și atunci L-am auzit spunându-mi: Îndrăznește să înțelegi că te iubesc!”
(Documentar publicat în Ziarul Lumina de Duminică, ediția din 17 noiembrie 2013)
